[Mihnea Dragomir]

Predica de astazi a fost tesuta in jurul lecturii Epistolei catre Galateni, in care Apostolul vorbeste despre "faptele trupului" si cele ale Duhului (Gal 5: 16 sqq).

Parintele a facut o neasteptata speculatie, aratand ca aceasta dihotomie, aceasta opozitie dintre spirit si carne se regaseste la Abel si Cain. Daca am inteles bine (aceasta perspectiva teologica m-a uluit!) in faptul ca Abel jertfeste carnea, pe cand Cain nu, vede parintele motivul pentru care Dumnezeu cauta spre Abel, pa cand spre Cain nu. In orice caz, prima moarte a unui om care s-a inregistrat in univers nu a fost o moarte naturala, ci una violenta. Citim ca primul om a murit omorat de alt om. De fratele lui.

Revenind la textul apostolic, vedem cum Sf Paul vorbeste despre consecinte ale pacatelor trupului la care ne asteptam (adulter, desfranare, necuratie, destrabalare) pentru ca in versetul urmator sa enumere consecinte la care nu nu asteptam si despre care nu gandim ca ar avea legatura cu pacatul carnii: inchinare la idoli, vrajitorie, ucideri, etc.
Or, ca exista o legatura intre toate acestea si pacatul carnii, vedem in tot Vechiul si Noul Testament. Este vorba de optiunea fundamentala pe care o avem de facut si care e ideea principala a intregii scrisori catre Galateni: sa slujim trupului sau sa slujim lui Dumnezeu ? Sa nu ne iluzionam, zicand ca am putea sa nu facem nicio alegere, fiindca a nu-L alege pe Dumnezeu inseamna a-l alege lumea si pe printul ei. "Cine nu este cu Mine este impotriva Mea si cine nu aduna cu Mine, risipeste" spune Domnul. Iar alegerea asta nu se face o data pentru totdeauna, nu! Alegerea asta se face in fiecare zi. In fiecare dimineata, fiecare dintre noi este chemat sa il aleaga: fie pe Dumnezeu, fie pe tatal minciunii, pe conducatorul lumii.

Ceea ce s-a intamplat in istoria poporului evreu se poate intampla in istoria oricarui popor, inclusiv in zilele noastre. Atunci, evreii au fost pusi in fata unei alegeri. Unii, asa cum a fost Nicodim, asa cum au fost si apostolii si altii ca ei, L-au ales pe Dumnezeu. Altii, cei mai multi, l-au ales pe regele lumii. "Nu avem alt rege, decat pe Cezarul" au strigat ei, pusi in fata alegerii intre doua alternative foarte concrete. In fata lui Pontius Pilat, care se spala e maini, ei striga "sangele Lui asupra noastra si asupra copiilor nostri!". Teribil legamant, teribil blestem! Sa ceri rastignirea Regelui Universului si sa il proclami pe regele lumii, e ceva! Si ce le-a adus lor Cezarul ? In anul 67, adica dupa implinirea inca unui timp egal cu durata vietii pe pamant a Domnului, Cezarul distruge Ierusalimul. Toti cei care strigasera in capitala "Nu avem alt rege decat pe Cezarul", sau copiii lor au fost omorati din porunca Cezarului, dupa cum si se legasera. Templul a fost distrus incat, conform profetiei, nu a ramas din el nici piatra peste piatra. Si in restul tarii evreii care nu aveau alt rege decat Cezarul au fost ucisi, in afara de cei care au fost prinsi si facuti sclavi. Iar sclavul, in imparatia Cezarului, este un obiect. Nu mai e cineva, ci este ceva, neavand niciun fel de libertate (despre chemarea la libertate vorbeste Apostolul imediat mai inainte, in Gal 5: 13). Aceasta este soarta tuturor celor care isi spun: eu nu vreau sa slujesc lui Isus! Eu vreau sa fiu liber! Sclavi, mai intai, ai trupului, sfarsesc prin a nu avea niciun fel de libertate. Vrajitoriile, galcevile, dezbinarile, pizmele si uciderile sunt plata celor care nu vor alt rege decat pe regele lumii, dar si a acelora care cred ca pot sluji la doi stapani: lui Dumnezeu si banilor (Mamonei).