Mântuitorul ne îndeamnă să ne rugăm cât mai mult, nu numai când ne aflăm în situații grele, ci să aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în cuvântul rostit în Paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale.
Evanghelia citită astăzi, 21 august 2016, în Duminica a 9-a după Rusalii, în toate locașurile de cult din Patriarhia Română, ne prezintă Umblarea pe mare a Mântuitorului și Potolirea furtunii (n.r.: de la Sf. Ev. Matei 14, 22-34).
Patriarhul României a arătat în cuvântul rostit după Sfânta Liturghie oficiată în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală că prin credință puternică învingem încercările vieții.
Trei mari învățături se desprind din Evanghelia de astăzi: În primul rând, vedem că după înmulțirea pâinilor și a peștilor cu care a săturat cinci mii de bărbați, în afară de femei și copii, Iisus se roagă în singurătate, în munte, lui Dumnezeu Tatăl, pentru a-I mulțumii și pentru a umple inima Sa de iubirea milostivă a lui Dumnezeu pentru oameni. În al doilea rând, vedem că Iisus lasă pe ucenicii Săi să se lupte cu furtuna pe mare în timpul nopții, pentru ca ei să înțeleagă cât de necesar îi este omului ajutorul lui Dumnezeu atunci când omul se află în primejdie. În al treilea rând, Evanghelia ne arată că de fapt corabia aflată pe marea învolburată, pe timp de noapte, simbolizează Biserica lui Hristos în luptă cu puterile și situațiile potrivnice ei prin istorie, a spus Preafericirea Sa.
În Evanghelie vedem că Mântuitorul Iisus Hristos după ce a dat drumul mulțimilor pe care le-a săturat cu cinci pâini și doi pești înmulțite în mod minunat i-a îndemnat stăruitor pe ucenici să treacă de cealaltă parte a mării. În continuare, El s-a retras în munte, în singurătate, ca să se roage și să mulțumească lui Dumnezeu Tatăl pentru marea minune săvârșită.
Vedem că Iisus se retrage în singurătate pentru a se ruga, dar și pentru a evita să fie lăudat de oameni. Astfel, El ne învață că după o reușită, după o mare izbândă, nu trebuie să așteptăm să ne laude oamenii, ci mai întâi să ne retragem în rugăciune ca să mulțumim lui Dumnezeu pentru ajutorul oferit nouă. De asemenea, să ne rugăm ca în continuare Dumnezeu să umple, prin rugăciune, inima omului de iubirea Sa milostivă, pentru ca apoi când cel care a primit ajutorul lui Dumnezeu și merge între oameni să poarte în sufletul său iubirea milostivă a lui Dumnezeu, a evidențiat Preafericitul Părinte Daniel.
Preafericitul Părinte Daniel a mai arătat că Mântuitorul Iisus se retrage în munte pentru că muntele reprezintă simbolic legătura «pământului» cu «cerul»:
Muntele chemă la urcuș, cu pasul, cu piciorul, un urcuș exterior, dar în același timp cheamă și la un urcuș duhovnicesc interior, la o înălțare duhovnicească spre Dumnezeu care vine în ajutorul oamenilor. Psalmistul David zice: «Ridicat-am ochii mei la munți de unde va veni ajutorul meu». Adică, muntele reprezintă întâlnirea creației cu Creatorul. De aceea și bisericile ortodoxe, majoritatea dintre ele, sunt construite pe o înălțime, pe o colină, pentru a îndemna pe oameni la înălțare duhovnicească prin rugăciune, la a se ridica de grijile lumești, cotidiene, pentru a se unii cu Dumnezeu care este Izvorul Vieții veșnice și Izvorul tuturor darurilor și binefacerilor.
„Prin rugăciune noi transformăm singurătatea în comuniune cu Dumnezeu”
Așadar, această rugăciune a lui Iisus este pentru noi o învățătură foarte importantă și anume că noi transformăm prin rugăciune singurătatea în comuniune cu Dumnezeu. Omul de astăzi fuge de singurătate și se simte din ce în ce mai singur pentru că nu mai intensifică rugăciunea sa, nu mai cultivă comuniunea sa cu Dumnezeu. Unul dintre filosofii occidentali ai secolului al XX-lea vorbea despre mulțimea aglomerată din orașe, dar care se simțea însingurată deoarece nimeni nu cunoaște cu adevărat cine este cel de lângă el și a numit-o «mulțimea însingurată». Călugărul și când este singur prin faptul că se roagă lui Dumnezeu foarte des el nu mai este singur, ci este împreună cu Dumnezeu, cu toți sfinții și cu întreaga Biserică aflată în rugăciune.
„Să ne rugăm nu numai când ne aflăm în situații grele, ci să aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile”
Prin pilda Sa, Mântuitorul ne îndeamnă să ne rugăm cât mai mult nu numai când ne aflăm în situații grele, ci să aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile, a mai spus Preafericirea Sa, arătând în continuare că: Rugăciunea nu este numai lucrarea omului în fața lui Dumnezeu, ci și lucrarea lui Dumnezeu prezent prin harul său în sufletul celui care se roagă. Rugăciunea nu este doar o activitate a omului înaintea lui Dumnezeu, ci și o lucrare a harului lui Dumnezeu prezent în om care îi luminează mintea, îi încălzește inima, și îi curățește simțirile.
Patriarhul Daniel a explicat și faptul că atunci când suntem încercați de ispite trebuie să păstrăm o legătură vie cu Dumnezeu pentru a nu fi acaparați de teamă:
Evanghelia spune: «Văzând că vântul este puternic Petru s-a înspăimântat». Nu a spus «simțind vântul», ci «văzând vântul», ceea ce înseamnă că pentru un moment el nu a mai privit la Iisus, ci la valurile purtate de vânt. Evanghelia ne arată prin aceasta că în vreme de încercare trebuie să păstrăm legătura directă cu Iisus și să credem și să îl iubim pe El astfel încât să nu ne copleșească teama de primejdie.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat semnificațiile duhovnicești ale elementelor fizice din Pericopa Evanghelică a acestei duminici:
Evanghelia de astăzi ne arată că puterea cu care Hristos a umblat pe ape și puterea de a potoli furtuna și marea învolburată este o putere dumnezeiască. Corabia a fost interpretată adesea și ca simbol al Bisericii încercată de valurile istoriei, de persecuții, de erezii și forțe întunecate potrivnice ei. Vântul care este potrivnic corabiei reprezintă vremurile sau situațiile în care Biserica întâlnește ostilitate și respingere în lucrarea ei sfințitoare. Corabia în Evanghelia de astăzi mai înseamnă Biserica aflată într-o lume învolburată de păcate și de patimi egoiste, individuale sau colective. Totodată, această Evanghelie ne arată și cum trebuie să lupte sufletul creștin în vreme de încercare. Unii Sfinți Părinți au văzut lupta ucenicilor cu valurile învolburate ale mării pe timp de noapte ca o luptă a sufletului cu ispitele. Ei au văzut că nu se poate omul elibera de patimi decât cerând mereu ajutorul lui Iisus. De aceea, părinții pustiei și pe urmă aproape toate mănăstirile au practica rugăciunea inimii: «Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!»
Evanghelia de astăzi ne cheamă la întărire în credință, la a spori în rugăciune, dar și în nădejdea că dacă noi chemăm ajutorul lui Iisus El vine și ne ajută și simțim bucuria pe care au simțit-o ucenicii în vreme de furtună pe mare, a conchis Patriarhul României.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|