View Single Post
  #3712  
Vechi 24.08.2016, 19:47:28
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Grupul Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale va susține concerte în trei orașe din Polonia în perioada 25 – 28 august 2016, după cum ne-a precizat Arhid. Mihail Bucă, fondatorul și dirijorul Corului.

Evenimentele beneficiază de sprijinul Institutului Cultural Român de la Varșovia și au loc în cadrul Festivalului Internațional Muzică în vechea Cracovie, al Festivalului Internațional de Muzică de la Mielec și al Festivalului Muzica în Sandomierz de la Sandomierz.

Concertele vor fi susținute în 25 august la Biserica Duhului Sfânt din Mielec, în 26 august la Biserica Dominicană din Sandomierz și la 28 august, în Biserica Franciscană, situată în apropierea Pieței Mari a Cracoviei.

Repertoriul muzical pregătit special pentru acest eveniment conține 10 piese, dintre care două polifonice.

Grupul Psaltic Tronos a fost înființat în anul 1997 la inițiativa Părintelui Arhidiacon Mihail Bucă, Protopsaltul Catedralei Patriarhale din București, și este format, în special, din tineri teologi pasionați de muzica psaltică de tradiție bizantină. Numele de Tronos a fost dat grupului de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în anul 2007.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote