Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Iar ai recidivat in aberatiile tale periodice, din pricina ortodoxismului de care suferi.
|
Mihnea, stiu ca te-am suparat, am inteles bine asta si mi-am exprimat deja regretul pe un alt topic. Inteleg, imi pare rau, nu am vrut sa-ti ranesc simtamintele si valorile desi, se pare, era inevitabil.
As vrea totusi sa intelegi ca atunci cand m-am referit la ororile trecutului, dind exemplu Cruciadele si alte maceluri, nu-mi statea gandul la BC sau BOR, nu de polemici intre culte imi ardea mie... Am dat exemplele acelea pentru ca le aveam la indemana, tocmai citesc o carte legat de asta si m-am ingrozit zilele astea realizind ce se intampla sub soare intre asazisii urmasi ai Domnului. Care suntem noi, crestinii, mai intai.
Este o incompatibilitate strigatoare la Cer intre Porunca Iubirii, intre sfintele slujbe, intre cantarile si sarbatorile naostre, pe de o parte, si faptele ucigase ale oamenilor care se razboiesc si se chinuiesc reciproc. Ororile razboiului sunt de neingaduit. Cel putin pentru inima mea, sa fiu iertat.
Inteleg ca oamenii fac ce fac, inteleg ca suntem cu totii supusi uneori instinctelor criminale sau unor situatii fara iesire in care ne ucidem intre noi. Inteleg, inteleg... Dar cum poate fi asta impacat cu Porunca Iubirii? Cu demnitatea omului? Cu Mila lui Dumnezeu?
Mihnea, Dumnezeu este Iubire!... Raiul este Iubire!....
Iarta-ma ca te-am suparat, fiind purtat de propria suparare pe nenorocita conditie a omului. Imi pare rau.