[CristianR]

Credința nu are nevoie de dovezi. Nu pentru că e oarbă, ci pentru că vede dincolo de ceea ce poate fi dovedit. Dumnezeu nu se află în lumea celor care pot fi dovedite. În El se crede. În baza revelației, adică a unui dialog cu omul pe care El l-a inițiat. Dumnezeu i-a vorbit lui Adam, lui Moise, altor profeți, apoi S-a revelat deplin în Hristos, venind El însuși, în persoană, între oameni.
Nu pot fi dovedite lucrurile astea, dar pot fi crezute. Credința poate să pară oarbă din pricină că nu este înțeleasă cu rațiunea, ea fiind superioară, cum am spus.

Gândește-te că avem trei (tipuri de) ochi: cel fizic, al rațiunii și al credinței. După cum pentru a raționa nu ai nevoie de ochiul fizic, la fel, pentru a vedea cele specifice credinței nu îți este de folos nici ochiul rațional, nici cel fizic. Lumina rațiunii este altceva decât lumina fizică, iar lumina credinței altceva decât amândouă.

Primele două lumini au în comun faptul că sunt din lumea creată, iar ochii lor văd/percep cele ale lumii create, contingente, perisabile. Pe când cealaltă lumină este de la Dumnezeu, care este necreat. Nu-L poți percepe pe Cel necreat decât tot prin intermediul a ceva necreat. Acesta se numește har. Iar credința în har este primită.