[Florinvs]

In aprilie 1925 a fost adoptatǎ Constituţia RASSM, care prevedea cǎ puterea legislativǎ era exercitatǎ de Congresul Sovietelor de deputaţi ai muncitorilor şi ţǎranilor, iar puterea executivǎ de Comitetul Executiv Central. Din 1938 organul legislativ s-a numit Sovietul Suprem, iar cel executiv Consiliul Comisarilor Poporului.

In RSSAM au fost create noi structuri economice şi sociale. S-au înfiinţat colhozuri (gospodǎrii colective) în care ţǎranimea a trebuit sǎ se înscrie. Cei care se opuneau erau arestaţi sau deportaţi. Fabricile, atâtea câte existau, au fost naţionalizate, patronii, socotiţi exploatatori şi reacţionari, fiind arestaţi sau devenind proletari. S-au înfiinţat unele noi întreprinderi, fapt ce a condus la sporirea numǎrului de muncitori industriali. Pentru promovarea noii culturi, socialiste şi comuniste, precum şi pentru munca de propagandǎ politicǎ în RASSM au fost aduşi intelectuali ruşi şi ucraineni.

Conducerea sovieticǎ a urmǎrit izolarea locuitorilor din Transnistria faţǎ de cei din România şi cu deosebire din Basarabia, inventând o limbǎ nouǎ, moldoveneascǎ. In actul de constituire a RASSM se menţiona cǎ în acest stat existau trei limbi: moldoveneascǎ, ucraineanǎ şi rusǎ. In 1924 a fost introdusǎ grafia rusǎ (chirilicǎ), iar în 1925 s-a întocmit o gramaticǎ a limbii moldoveneşti, care folosea cuvinte româneşti arhaice, amestecate cu cuvinte inventate sau traduse din limba rusǎ.

Tentativa de a crea o limbǎ moldoveneascǎ, distinctǎ de limba românǎ, era determinatǎ de motive politice, neavând nici un fundament ştiinţific. Acest fapt a fost sesizat chiar de Ion Dic-Dicescu, cel care semnase Memoriul privind înfiinţarea RASSM. El scria în 1925: “Noi am constatat cǎ limba moldoveneascǎ este totodatǎ şi limba românǎ, iar limba românǎ este şi limba moldoveneascǎ prelucratǎ ştiinţific şi literar. Limba românǎ este limba scriitorilor moldoveni”. Dicesu propunea şi soluţia: “Noi trebuie sǎ utilizǎm acest tezaur, deoarece suntem moştenitorii lui. Noi nu avem nici timp şi nici forţǎ pentru a <crea> o nouǎ limbǎ şi literaturǎ. Noi trebuie sǎ ne însuşim cultura româneascǎ şi s-o sovietizǎm, sǎ-i insuflǎm spirit comunist, sovietic şi revoluţionar”.

Liderii sovietici nu au fost consecvenţi în privinţa grafiei şi a alfabetului. La începutul anilor 3o au decis ca republicile şi regiunile autonome din Asia Mijlocie şi Caucazul de Nord, care foloseau alfabetul arab, sǎ treacǎ la grafia latinǎ. S-a emis chiar teoria potrivit cǎreia alfabetul latin era “adevǎratul alfabet al revoluţiei din octombrie 1917”. In acest context şi în RASSM s-a decis, în februarie 1932, revenirea la grafialatinǎ, argumentându-se cǎ “pǎstrând unitatea scrisului muncitorilor moldoveni ce locuiesc pe ambele maluri ale Nistrului, vom întǎri influenţa revoluţionarizatoare a RASSM asupra maselor asuprite din Basarabia”.

Dar, peste numai şase ani, în februarie 1938, s-a revenit la grafia rusǎ, considerându-se cǎ prin folosirea alfabetului latin se ajungea la “românizarea limbii moldoveneşti”, fapt ce avea consecinţe grave asupra consolidǎrii RASSM.

In contextul marii terori staliniste din anii 1937-1938, mulţi activişti de partid şi de stat, precum şi intelectuali din RASSM, acuzaţi de naţionalism, au fost declaraţi “duşmani ai poporului”, arestaţi şi chiar lichidaţi.

Realitatea istoricǎ a dovedit cǎ RASSM a fost o creaţie artificialǎ, menitǎ sǎ sprijine propaganda sovieticǎ vizând destabilizarea României şi expansiunea teritorialǎ a URSS.

La 20 iulie 1924, Comitetul Executiv al Internaţionalei Comuniste a cerut partidelor comuniste din Polonia, Lituania, Estonia, Cehoslovacia, România şi Iugoslavia sǎ ia în considerare un eventual conflict cu România.

Dupǎ pregǎtiri intense, la 11 septembrie, grupuri înarmate au trecut Nistrul, atacând mai multe localitǎţi din Basarabia. La 15 septembrie, în localitatea Tatar Bunar a fost proclamatǎ Republica Sovieticǎ Moldoveneascǎ, în componenţa Uniunii Sovietice. Armata românǎ a reuşit sǎ restabileascǎ ordinea în Tatar Bunar şi a capturat comandourilor respective.

Dupǎ 1924, conducerea sovieticǎ a schimbat tactica în privinţa politicii externe. Dorind sǎ arate cǎ promoveazǎ o politicǎ paşnicǎ, guvernul sovietic a acceptat Planul Briand-Kellogg, semnat laParisla 27 august 1928, prin care statele semnatare se angajau sǎ rezolve problemele dintre ele exclusiv pe cale paşnicǎ, eliminând rǎzboiul din viaţa internaţionalǎ. Mai mult, Kremlinul a propus guvernelor din statele vecine Uniunii Sovietice sǎ semneze un protocol privind aplicarea pactului respectiv.

România, ca şi celelalte state invitate, a dat curs acestei invitaţii şi a semnat, în ziua de 9 februarie 1929, Protocolul de la Moscova.