Pentru mine, aceasta initiativa este inca o dovada ca am ajuns sa relativizam totul. Poate gresesc, pentru ca din moment ce sunt destui insi care picteaza icoane oricum, numai sa arate bine, de ce n-ar fi si dintre aceia care compun acatiste oricum, numai sa sune bine.

Sunt de parere ca un acatist de slava trebuie sa tasneasca dintr-o inima plina de evlavie pentru sfantul respectiv. Intr-un fel transmite un om ce a fost atins de Har, pentru ca vorbeste dintr-o inima miscata, intr-altul o face cel care vorbeste bazandu-se pe sine, pentru ca o face dupa mintea lui sau dupa tipare. La fel si cand e vorba sa simta sau sa se roage.

Inteleg ca antoniap nu se multumeste ca rugacinunea ei personala, avand compozitie proprie, sa ramana ca atare ci doreste sa poarte forma si denumirea specifica a ceea ce stim cu totii ca se cheama a fi un acatist. Ca forma da, arata ca oricare acatist. Cu duhul insa nu transmite, pentru ca este doar o insiruire de cuvinte seci, golite tocmai de continutul care i-ar da puterea unui acatist. Mai mult, desi vrea sa il slaveasca pe Sfantul Apostol Iuda, ruda Domnului, in putine cuvinte de lauda, nu a ratat prilejul sa-si puna si amprenta proprie. Curat-murdar!