În ziua în care am scris acatistul mă simțeam foarte rău. Nu dau detalii. Primisem în dar o icoană a Sfântului Iuda Tadeu, ruda Domnului. Știam de la cineva ca e grabnic ajutator în situații disperate. Am citit si eu de cateva ori o rugaciune adresata sfantului care circula pe internet, dar mi s-a parut ca nu e scrisa de cineva ortodox.

L-am rugat pe sfânt sa mă binecuvânteze sa-i scriu un acatist. Mi-am propus sa nu mănânc pana nu termin acatistul. Am citit Viata Sfântului și câteva articole și comentarii de pe internet. Am simțit cum cuvintele se insiruiau cuminți unele lângă altele, de parcă cineva mi le dicta. Pana seara, acatistul a fost gata. Aveam o bucurie nespusa, dar și un strop de neliniște care a dispărut după ce acatistul a fost corectat. Mulțumesc încă o data ușerului Copacel pentru ajutor.

M-am simțit din ce în ce mai bine pe măsură ce scriam. Mai întâi, m-am gândit sa îl citesc doar eu, dar, în cele din urma mi-am dat seama ca nu e corect așa. Eu îl citesc cu mare drag fără sa mă mai gândesc cine l-a scris.

Sa fie spre slava Preasfintei Treimi și spre cinstirea Sfântului Iuda Tadeu!