[ioan67]

În prealabil postat de CristianR

Cezar, să nu fie cu supărare, zice Adrian multe vrute și nevrute, însă afirmația lui despre moaște nu mi s-a părut batjocoritoare:

Cred că se poate constata chiar o îmbunătățire a perspectivei lui de-a lungul anilor. Sunt de acord cu el că moaștele nu sunt vii precum un om, în sensul că nu poartă în ele sufletul sfântului căruia îi aparțin, că nu au o voință proprie. Totuși, minunile care se fac prin intermediul lor credem că se fac și datorită voinței sfântului. Ceea ce le face vii, însă, este Duhul Sfânt, de care s-a pătruns nu doar sufletul, ci și trupul celui care a dat sfintele moaște.

Cristian,
mai intai revezi postarea si constata, te rog, ca nu am raspuns la fragmentul selectat de tine.
Afirmatia la care am reactionat eu este alta si motivul pentru care am scris ce am scris nu se rezuma doar la acele cateva cuvinte. Sunt mult mai multe motive care fac, daca esti in cunostinta de cauza, sa intelegi altceva decat par a spune acele vorbe. Daca rupi din context intelegi altceva decat spune, de fapt, intreaga activitate a lui Adrian pe forum.

Gasesc foarte important, daca ne aventuram in catalogari de tip "moastele nu sunt vii", sa avem in vedere simultan doua lucruri: 1) formalismul si 2) realitatea teandrica a Bisericii.

Formalistul este acela care, strain fiind de Biserica, confunda scrierile si lucrurile sfinte cu cele lumesti. El jongleaza mintal si actional cu sfintele realitati bisericesti asa cum face cu orice alt lucru ori lucrare profane. Oricat ar vorbi ori scrie, orice fapte zise bune ar face, el pedaleaza la suprafata lucrurilor si astfel falsifica Evanghelia si viata concreta a crestinului. In acest sens, formalisti riscam sa fim cu totii dar se cuvine sa luam aminte la asta, mai ales cand ni se atrage atentia, binevoitor, de pe pamant sau de-a dreptul din Cer.
Cu totul altfel e formalistul activ, militant.
Daca unul sta cuminte in banca lui si isi vede de formalismul lui, e una. Dar cand formalistul iese in prim plan si incepe sa is deruleze programul de falsificare, atunci treaba devine serioasa. Si ii intereseaza pe toti ceilalti si e cazul sa i se spuna (sau sa i se puna) stop.
Cumsecadenia programatica pe care o afisezi, iata, si acum, mie nu imi place. O gasesc nepotrivita situatiei. Nu putem fi cumsecade la nesfarsit, nu vindem totul pe banul calp al politetii. Ca nu ne e politetea vreun dumnezeu! Sunt locuri si momente cand politetea poate fi data la o parte. Drept e ca asta nu ar trebui sa se faca prea des, desigur... Politetea si cumsecadenia au rostul lor dar nu pana acolo incat sa accept la nesfarsit un sir de netrebnicii si, inca, unele care tintesc drept in miezul invataturii si al vietii de credinta.
Dupa cum nu pot fi mereu politicos cu tovarasul Florin, care voieste sa faca din comunism si ceusism un lucru nevinovat, benign; dupa cum nu pot fi mereu politicos si cumsecade cu budhistul care voieste sa imi explice Hristosul, asa nu pot fi politicos nici cu unul care a scris un sir lung de tampenii la adresa Bisericii in ultimii ani pe forum.

*
Pe de alta parte, natura teandrica a Bisericii merita o atentie permanenta si maxima. Hristos S-a intrupat tocmai pentru a pune temelie concreta acestei conditii. Tot ce apartine Bisericii, inclusiv moastele sfintilor, nu este exclusiv pamantesc - chiar de a fi o unghie. Nici epitrahilul, nici stiharul si manecutele, nici prispa aia nenorocita pe care calcam noi de-a lungul zecilor si sutelor de ani cand intram in sfantul salas, nici mana preotului, nici lingurita pentru Cuminecatura - nimic din toate acestea nu sunt doar realitati naturale, lumesti.
Intre Cer si pamant nu este o prapastie, cand vorbim de Biserica. Nu avem doua biserici, una in cer si alta pe pamant ci Una, ale carei componente sunt in comuniune si convietuire permanenta. De aceea, de pilda, Rastignirea nu e doar un act istoric consumat intre niste evrei si soldatii romani ci e un fapt statornicit in Cer inaintea crearii lumii. E insasi miscarea sublima a Inimii Dumnezeiesti, e Iubirea lui Dumnezeu pentru om. De aceea Jertfa nesangeroasa pe care o savarseste preotul la Sfanta Liturghie este o reiterare a Jertfei Mielului de dincolo de inceputul timpului istoric al pamantului. De aceea jertfa cea mai umila a celui mai umil crestin este un fapt resimtit si-n Cer, de aceea pacatul cel mai mic al celui mai neinsemnat pacatos este trait si-n Cer, in Vesnicia Fiintei.
Cu lucrurile astea nu glumim.
Daca voim sa glasuim despre moaste si ne trezim ca aruncam explicatii naturaliste si brasoave biologiste, afirmind sec ca moastele sunt moarte - sa avem grija ca asta a intrat in conflict nu doar cu unii dintre cititori ci cu Viata dintotdeauna, de dinainte de Facere, precum si cu viata din vecii vecilor.
Teandria nu este un moft intelectualist ci natura ontologica fundamentala a Bisericii. Iar in Biserica sunt si moaste. Moastele sfintilor, datorita carora noi traim astazi, crestineste si romaneste.