[ioan67]

Unui catolic ii va fi fiind, poate, mai greu sa inteleaga ca moastele sunt vii. Poate nu intamplator voi folositi piatra, acolo unde noi folosim uleiul si culoarea.
Si cred ca va e greu (sa fiu iertat daca dau prost cu erminia) intrucat Dumnezeu e pentru voi undeva departe, foarte departe.... La voi e o prapastie mult mai infricosatoare intre Cer si pamant. M-am speriat cand am sesizat ca in teologia dvs. Dumnezeu e cu totul zavorat intr-un turn de fildes. M-am caznit mult sa pricep de unde vine neintelegerea asta si cred ca pot spune cu oarece speranta de plauzibilitate: din prea multa mintosenie, maestre! Din prea multe ziduri de elucubratii tantose, pe linia solidei (de piatra!) inclinatii spre edificiul rationalist, scolastic etc.
Aveti atatea ziduri de carturarie si de ordine omeneasca in afacerea numita de voi, bombastic si cu ifose, Dumnezeu incat nici pic de umbra nu mai vine de Sus... Va imbatati cu propriile cugetari despre Dumnezeu. Dar inauntru pic de umbra sfanta! Doar licuriciul propriilor teste, adesori remarcabile, cum de nu! Nu spun ca sunteti prosti, spun chiar ca sunteti excesiv de axati pe desteptaciune si pe rigoare. Pricepeti unde bat?

Noi insa, rasaritenii astia dedati la poezie si greseli, acceptam fara prea mari ifose limitele si prostia. Nu ne plac, dar le intelegem ca dat si luptam cum putem cu ele, uneori fara prea mari succese. Dar nadajduim in Lumina, iar nu in flacaruia mintii nu stiu caror cugetatori...

Tocmai de aceea suntem mai aproape de intelesul si trairea acestei expresii pe care voi o clasati, cumva, la chestii printre alte mii de chestii: natura teandrica a Bisericii.
Intelegem ca unghia unui sfant nu e moarta. Intrucat desi ea se vede, in parte, aci pe pamant de fapt se prelungeste in Cer! Si cum Cerul este Viu, maestre, cum mai putem oare sa afirmam ca unghia sfantului este moarta? Cu atat mai putin am putea sa afirmam asta despre capul sfantului sau despre orice alta parte a trupului sau.
Tocmai din acest motiv, colegule, zicem ca Biserica e Una, vazuta si nevazuta. Nu le vedem separate, ci in unitate. Asa cum daca vedem doar chipul vreunui om nu zicem ca am vazut un craniu sau vreun decapitat ci, zicem simplu, ca iata, am vazut un om. Desi noi ii percepem cu simturile doar chipul. Credem asa in intreg, in unitate, iar nu doar in analitica despartitura pe care, la o adica, o poate opera mintea cea chirurgicala.

Din acelasi motiv credem ca si icoanele sunt vii. Nu doar ca sunt o poarta spre Cer, nu doar ca ele contin simboale, cum ziceau sfintii din Vechime, dar pur si simplu spunem ca sunt vii; si tocmai de aceea noi le vorbim si, poate veti rade, uneori ne vorbesc si ele. Avem asadar un dialog neincetat cu moastele si cu icoanele.
Vi se pare curios?
Ei bine, atunci aveti decenta sa nu ne mai spuneti ca vorbim cu mortii, cata vreme noi cunoastem ca vorbim cu viii. Nu ne reprosati, impreuna cu amicul dvs., ca pupam moastele sfintilor, cata vreme noi primi viata atunci cand sarutam, cu bucurie si sfant cutremur, partea vazuta a Celui Nevazut!
Oare nu pricepeti cum vine asta? Nici o problema. Puteti veni in Biserica noastra, puteti invata mestesugul nostru de a trai in Hristos, simultan pe pamant si in Cer si atunci, spre bucuria dvs. negraita (pe care v-o doresc!) veti face aceeasi descoperire minunata ca si noi: veti vorbi cu Cerul asa cum noi, forumistii, vorbim intre noi. Sau chiar mai direct!
Va doriti asta?
Sunteti liber sa practicati. Cine va opreste, de fapt?