[ioan67]

Intr-o zi tatal meu a sosit in capitala.
A fost o mare surpriza pentru mine. Tata venea in capitala doar toamna, inainte de inceperea scolilor, pentru a face la casieria Ministerului Cultelor un imprumut din salariul sau, ca sa-i poata trimite pe fratii si surorile mele la scoala. Ca sa le cumpere carti si incaltaminte.
Nu era insa toamna. Si el era acolo! Am inteles deodata ca s-a intamplat ceva grav. Ceva foarte grav.

Tatal meu a sosit in micul meu apartament din centrul capitalei in jurul orelor cinci si jumatate dimineata. Era ora la care soseau in capitala trenurile din provincii indepartate.
M-am trezit cu greu. A trebuit sa sune mult timp inainte ca sa-i deschid usa. De-abia ma culcasem. Ora cinci si jumatate dimineata era ora la care de obicei mergeam la culcare. Pentru a-mi plati cursurile si taxele la Universitate, trebuia sa lucrez. Faceam la diferite ziare cronica faptelor diverse. Lucrul cel mai greu era ca trebuia sa stau treaz toata noaptea, pana cand ieseau primele editii, spre orele cinci dimineata...

Deschizind usa tatalui meu am fost foarte fericit dar imi era ingrozitor de somn. Mi-am spalat fata de multe ori cu apa rece. Apoi am revenit si l-am privit pe tata. L-am privit asa cum privesti o icoana. Cum l-am privit de la prima noastra intalnire, cand ma nascusem.
De data asta insa, in loc sa ma bucur, m-am intristat.
Tata era in uniforma de sfant, cu alte cuvinte era literalmente in zdrente.
Anteriul sau era ferfenita. Or, tatal meu n-a avut toata viata lui decat un singur anteriu - asa cum n-a avut decat o singura viata. A purtat un singur anteriu, asa cum porti o singura fata. Din timp in timp, noaptea, preoteasa spala anteriul, il petecea, il carpea. Dar acum, dupa douazeci de ani de slujire, singurul anteriu al tatalui meu nu mai tinea... Era o zdreanta. Nu era nici neagra, nici rosie, nici bej. Zdrentele nu mai au culoare. Si apoi avea bucati adaugate, petecite.
Vederea acestui sfant in zdrente m-a intristat intr-atat, incat mi-am coborat ochii. Era o imagine mult prea greu de suportat. Acest preot era, in plus, tatal meu si fiinta pe care o iubeam cel mai mult pe lume. Era insuportabil, nu mai puteam privi fata de mucenic si anteriul in zdrente al tatalui meu.
Dar chinurile mele abia incepusera. Coborind ochii, am vazut bocancii tatalui meu. Iar spectacolul bocancilor era inca si mai cumplit decat cel al anteriului.