[ioan67]

Intorcindu-se din capitala, tata a ajuns in gara din Pascani inainte de zorii zilei. De la gara pana acasa erau vreo 40 de kilometri. A plecat de indata, pe jos. Cum avea incaltaminte noua, mergea foarte mandru... Fiecare pas pe care il facea il apropia de biserica sa, de parohia sa, de satul sau. Mergea voiniceste.
De-abia iesit din Pascani, a fost oprit de un baraj de politie militara. Un ofiter de rezerva, pomadat, cu corset si cravasa - un fiu de ciocoi, un satrap fanariot, ca toti tinerii ofiteri din serviciul auxiliar al statului major - comanda un grup de soldati care-i perchezitionau pe tarani. Era o scena des intalnita. De multi ani, pretutindeni pe drumuri puteau fi intalniti soldati care faceau controale, pentru a vedea daca sarmanii tarani nu aveau in sacii lor grau, paine, piele, lana, porumb, fasole. Caci totul era rationalizat. Totul era interzis. Pentru tarani. Mii de oameni au fost impuscati de oligarhii in uniforme parfumate pentru o camasa, pentru o paine, pentru un bat de chibrit sau pentru o anvelopa uzata de camion. Impuscati cu miile, la marginea drumurilor, ca niste caini. Fara nici o mila. De ciocoii in uniforme....
Cand a fost randul tatalui meu, ofiterul s-a infuriat. Striga cu ura:
"Dusmanul e la cativa kilometri de noi, pamantul sfant al patriei este amenintat si tu, un popa, furi incaltamintea soldatilor care-si dau viata pentru tine!... Vei fi impuscat pe loc, ca un caine. Apoi trupul iti va fi spanzurat. De stalpul de telegraf. Pentru a-i speria pe toti. Vei servi drept exemplu pentru toti taranii hoti."
"Fiul meu, poetul, mi i-a dat" a spus tata. "Nu sunt bocanci militari, sunt bocanci de schi. Puteti verifica."
Dar nimeni nu-l asculta. Ciocoiul se dezlantuise. Voia sa-l ucida pe tata. Voia sa-l ucida pe popa. I-a legat tatalui meu mainile la spate cu o funie de animale. L-a legat la ochi. A pus sase soldati in linie in fata tatalui meu. Totul s-a petrecut repede. Disciplinat. Erau obisnuiti cu astfel de operatiuni. Nu faceau decat sa controleze, sa loveasca, sa impuste.
Dar minunea lui Dumnezeu n-a intarziat. Dumnezeu n-a putut indura aceasta, era un lucru prea nedrept. Cand ofiterul a ordonat foc, nici un soldat n-a apsat pe tragaci. Ofiterul a repetat ordinul. In zadar. Nemiscati, cu armele la umar, soldatii refuzau sa apese pe tragaci. Impietrisera. Ofiterul turbase cu totul, spumega de furie. Cu revolverul scos ameninta ca doboara pe toata lumea, tarani si soldati la un loc. Cu propria sa mana. Auzind aceasta taranii s-au pus in genunchi. Se rugau. Mai intai in tacere, apoi cu voce tare.
"Puteti sa ne omorati", a spus caporalul, privind revolverul ofiterului indreptat asupra lui. "Puteti sa ne omorati pe toti. Dar noi nu-l vom omori pe parintele nostru, preotul. Suntem crestini. A impusca un preot e ca si cum L-ai impusca pe Dumnezeu."
Toate acestea au fost povestite de soldati se de tarani. Au fost scrise si semnate de fiecare dintre ei.
Deodata ofiterului i s-a facut frica. A ordonat ca tatal meu sa fie dezlegat. A ordonat taranilor sa plece. Toata lumea era libera.


Au fost totusi oameni carora nu le-a fost frica sa ii impuste pe preotii romani. Ba chiar, cum citim intr-o postare anterioara (431), nu s-au temut sa le sfarme capul cu ranga. Acestia au fost comunistii. Fara frica de Dumnezeu, bietii de ei au facut sa citim azi liste sumare ale terorii de atunci. Am postat doua astfel de liste mai sus. Din nefericire, listele continua sa creasca si azi... Martirii sunt altii, ciocoii sunt aceiasi: vechi si noi.