[ioan67]

În prealabil postat de Florinvs

Aceea intamplare povestita de colegul Ioan67 cred ca se intampla- probabil- in perioada celui de-al doilea razboi mondial (daca gresesc, l-as ruga sa precizeze perioada istorica când se intampla). Deci nu vad ce legatura ar putea aveea aceea intamplare cu regimul din Romania din perioada 1964-1989!

Da, e vorba despre al doilea razboi mondial, ati inteles bine asta. Marca acelorasi bestii, camuflati in alte personaje pe scenele aparente ale teatrului numit istorie.

Ce nu intelegeti deloc, insa, este ca:
a) la noi comunismul nu e un regim izolat, decupat si bagat in borcan intre 64 si 89; el a inceput mult inainte, chiar inainte de razboi si continua chiar si azi in alte forme decat in perioada pe care o evocati;
b) Ceausescu nu a aparut brusc pe cerul patriei, ca un meteor facut din capul lui Zeus si din spuma marii, intre 64 si 89; Ceuasescu si toti ai lui sunt produsele unui proces lent si sigur derulat cu multe decenii inainte de 64. Cand a ajuns sef, el era deja comunist in toata regula. Mai ramanea, doar, sa se exprime in toata splendoarea lui.
c) Oamenii care si-au facut de cap in Romania sunt aceiasi. Si pe timpul fanariotilor si pe timpul lui Ceusescu si azi e vorba despre acelasi tip de om: licheaua, impostorul, prostul puturos si hot, vanzatorul de neam si tara, hulitorul de Dumnezeu, fiul pierzarii. Spuneti-i cum vreti, ii puteti spune si ciocoi, asa cum il numeste Virgil Gheorghiu. Daca tovarasul Ceusescu ar fi trait cu 100 de ani mai devreme si ar fi fost vreun conducator, ar fi avut de racolat oameni pentru mareata-i opera tot dintre ciocoi. Daca ar trai azi el ar gasi de asemenea nenumarati baieti gata sa-i slujeasca. Sunt unii din aceeasi specie pe care, cu doua mii de ani in urma, Cineva ii numea prin gura Profetului "pui de naparci".
Tovarase Florin,
pentru mine cel putin (nu stiu daca si pentru altii), comunismul nu e doar un fenomen istoric aparut aici sau dincolo pe harta lumii. In ciuda ororilor de care se face vinovat, in ciuda nenorocirilor pe care le-a adus in casele oamenilor, in ciuda suferintelor pe care le-am trait si eu impreuna cu altii din generatia mea, eu nu privesc comunismul romanesc doar ca pe un esec social-economic. El este cu mult mai mult de-atat, e cu totul altceva. Este, ca si in cazul regimurilor totalitare ale unui Stalin sau Hitler, ale unui Papadoc sau ale oricarui alt tiran (de pilda al tarului Rusiei care se plimba singur pe strazile unui megaoras unde nu mai era nimeni, afara de sobolanii care mancau cadavre), comunismul este asadar un nivel inspaimantator de manifestare in istorie al fortelor raului. Comunismul, cu sau fara fata umana, este dusmanul oamenilor. Este cel mai viclean, mai pervers regim scornit prin oameni (dar nu doar de catre oameni), fara vreo legatura cu Dumnezeu, impotriva oamenilor. Este malefic. Este dezumanizant. Este impotriva naturii omenesti. Este falsificator al vocatiei omului. Este fundatura unde ajunge mereu rautatea, prostia, nebunia, pe o temelie adanca a ratacirii numite mandrie.
Comunismul voia sa faureasca un om nou. Ala facut de Dumnezeu nu era bun. Nimic nu era bun pentru baciul comunist. Totul trebuia refacut, din temelie, dupa intelepciunea fara egal a mintii lui luminoase. Comunistul a gasit mereu ca ordinea lumii e incompleta si gresit alcatuita si ca el, faurul, e cel menit sa restaureze lumea. De cine? De el, noul si triumfatorul dumnezeu ridicat din randurile noastre, tovarasi, dintre noi.
Comunistii sunt oamenii cei mai nereusiti pe care i-a dat istoria lumii. Rupti de orice zvac al smereniei, taiati de un abis necuprins pe din doua intre minte si inima, diabolic de cinici si de simplisti in cugetarile si planurile lor, mincinosi si lacomi, mereu satisfacuti de propriile realizari dar declarind solemn ca "au mai fost si greseli" (care trebuiau prompt remediate, tovarasi), putrezi de demagogie si de toate soiurile de nefiresc - comunistii au adus cea mai mare paguba omenirii. Ei nu sunt prezenti doar in regimurile cunoscute in istorie cu numele, ca atare, de comunism sau socialism. Partidul lor adanc, bine ascuns in dosul aparentelor si formelor istorice, este unul singur: al ucigasiei de aproapele si, daca ar fi posibil, al uciderii lui Dumnezeu. Numai acesti ucigasi au putut jongla cu destine omenesti, cu harti ale natiunilor si cu poveri lasate omenirii sute de ani mai departe, ca si cum se jucau cu barcute de hartie. Numai astfel de oameni au putut construi din clopote, tunuri. Numai astfel de alcatuiri ratate, in tot ce are un om mai omenesc (adica mai dumnezeiesc) in el, au putut impinge o planeta catre ratare si macel. Ii gasesti pretutindeni, sub orice steag, in orice anotimp, sub orice zodie.

Nu, tovarase Florin, comunismul nu e o perioada in care nea nicu era sef pe aici.
Comunismul e o manifestare malefica, de cea mai neindoielnica natura, a tatalui minciunii. Nu e un regim in istoria unei tari, ci e o permanenta a razboiului ucigasului de oameni cu faptura cea mai iubita a lui Dumnezeu: omul.
Comunistul, care i-a rastignit mereu pe ceilalti pe crucea dorintelor si scopurilor lui megalomane, nu va accepta niciodata ca Domnul S-a intrupat si, luind chip de rob, S-a rastignit pe Sine din iubire pentru om.
Asta e cea mai groaznica imagine pe care comunistul e blestemat s-o poarte mereu in adancul ochiului sau interior, fara a scapa vreodata de ea. Pentru ca nu o poate accepta, nu o poate iubi si nici nu o poate respinge. Puterea asta, iata, in sfarsit: comunistul nu o are.