Una dintre reflectiile cele mai pertinente, dupa gustul meu, pe care oamenii le-au impartasit semenilor (in afara cugetarii bisericesti, care ramane singura cale dreapta de a cunoaste realitatea omeneasca, istoria) apartine lui Carl Gustav Jung.
Dupa al doilea razboi mondial, Jung a vorbit pe larg la BBC despre modul cum intelege el acest cumplit eveniment din istoria lumii. Nu am textul acum, din pacate, spun doar cateva cuvinte din memorie.
Jung abordeaza in primul rand personalitatea lui Hitler si comportamentul uluitor al poporului german - cel putin la inceputul razboiului cand s-a lasat ademenit de liderul sau.
Atrage atentia asupra atmosferei generale a Europei, ca asupra unui fenomen aproape materializat, constatabil cu simturile... Vorbeste despre un fel de "nor" apasator, despre o lume a tensiunilor si tenebrelor, despre un fel de entitate care parea ca isi cauta mijloacele sa iasa la iveala, sa se manifeste...
Si duce la larg, mai apoi, ipoteza sa de lucru privind razboiul: o manifestare indiscutabila a unor fenomene care tin de lumea inconstientului colectiv. Dar care are nevoie de un "erou", de mai multi actori principali, de o scena... De victime si calai.
Ce este acest inconstient colectiv, care alimenteaza pe indivizii umani cuprinzindu-le personalitatea - e treaba de lectura, nu putina. Mi-e greu sa fac acum un rezumat al conceptului si nici nu cred ca e necesar.
Precizez insa ca Jung vede razboiul in rand cu alte realitati experiate in istorie dar care nu sunt altceva decat manifestari ale unei lumi ascunse constiintei exterioare, a fenomenelor lumii "materiale".
Dincolo de mintea noastra, dincolo de zarea constiintei noastre specializate pentru a da un inteles intamplarilor imediate care se petrec la "coaja" existentei individuale si sociale, omenirea alcatuieste un ocean compact, invizibil/tainic, dinamic prin conflictualitatea lui interna inaccesibila direct simturilor. Suntem "sudati" intre noi, prin fire tainic, intr-o "pasta" colectiva care isi traieste legile si intamplarile fara ca noi sa bagam de seama.
Uneori aceasta lume tainica isi cauta exprimarea. Cand se imbolnaveste foarte tare, cand voieste sa scuipe sange si fiere, ea se exprima aci sub soare prin razboi. Prin crime si orori de tot felul, prin ura si distrugere.
Jung crede ca razboiul este o realitate colectiva, general umana, la care fiecare participa in felul lui. Este un simptom al bolii fiintei omenesti. Este un fenomen care nu ar trebui cugetat strict prin prisma moralitatii obisnuite si nu ar trebui sa duca la impartirea oamenilor in vinovati si nevinovati, in calai si victime, in agresori si agresati. El crede ca razboiul este o manifestare comuna tuturor, fata de care suntem cu totii responsabili si, daca voim sa punem asa problema, fata de care toti suntem vinovati. Din acest motiv el si propune, la un moment dat, o masura practica: poporul german sa fie privit cu ingaduinta, nu ca pe un agresor ci ca pe un bolnav mintal obisnuit, care nu a stiut ce face atunci cand a fost momit sa se exprime printr-o criza de furie de o intensitate extrema, criminala, de neinteles la prima vedere... El roaga pe oameni sa aiba mila fata de germani si de altii care s-au alaturat furiei colective. Ne roaga sa largim campul cercetarii si intelegerii catre lumi cu mult mai cuprinzatoare, tenebroase, teribile si sa ne straduim sa nu picam din nou in plasa spasmelor lor - de data asta devenind calai judiciari. Ne atrage atentia tuturor ca, daca nu intelegem realitatea mai profunda a razboiului, aceasta va continua sa chinuiasca omenirea sub alte forme, dintre cele mai diverse cu putinta dar avind aceeasi tinta: dezumanizarea omului, alienarea lui, distrugerea, neantul....
Jung nu a facut, dupa toate aparentele, o munca de duhovnic. Se considera psihanalist si cugetator, dornic sa capete pentru el si pentru ceilalti accesul la devenirea omului catre o persoana in sensul cel mai nobil al cuvantului.
Asa cum pune insa problema, prin sugestiile sale si prin finetea abordarii, prin luciditatea si compasiunea lui totodata, el imi aminteste de batranii imbunatatiti ai Bisericii. Care, cunoscind razboaiele duhovnicesti, ne indeamna mereu sa avem duh stravazator si sa tintim la noimele adanci ale fiintei, la jocul cu nesfarsite forme ale maleficului, la boala omenescului cazut.
Suntem partasi cu totii la comunism, indiferent ca ne place sau nu. Suntem in partasie adanca, in acelasi "lut" subiacent care leaga om de om, pe Cain de Abel, pe Adam de Eva...
Comunismul, ca manifestare indiscutabila a raului pe pamant, este problema fiecarui om. E doar o manifestare, printre altele la fel de odioase, a conditiei cazute a oamenilor. Nu se poate da replica decat asa cum ne invata Biserica. Asa cum au aratat sfintii din inchisorile comuniste. Vrem nu vrem, in fiecare dintre noi se lupta Cain si Abel. Ucigasia face parte din conditia tuturor oamenilor, oricat nu ne place sa cugetam la asta.
|