Citat:
În prealabil postat de sophia
Vad ca nu functioneaza citarea. Vroiam sa-l citez pe Dragos.
Vezi ca acolo n-am scris eu, ci un preot ortodox. Am dat si sursa de unde am citat.
|
Sophia, am citit si eu linkul, nu vad nimic ciudat pe acolo... Dimpotriva, imi intareste gandul, acela despre indulcirea simturilor in post. Adica nu, nu facem asta, ca nu ajuta la starea de reculegere, la deplangerea mortului interior.... Si nici la invierea lui nu ajuta.
*
Intrebari din astea de cusurgiu (chiar daca nu esti) oare de unde vin? Eu cred ca mai intai vin dintr-o prea multa atentie acordata regulilor, normelor stricte. Dintr-o raceala a mintii lasate slobode peste campiile calde ale inimii... E inclinatia noastra spre formalism, spre surogat, spre iesirea laudabila din legatura cu Domnul in baza unor carcoteli. Care par, nu-i asa, "logice".
Mintea voieste sa se instapaneasca asupra inimii prin socotelile ei lumesti. Iar lumea e mereu isteata, nu-i asa? Da, e isteata, dar piere ca floarea campului. In timp ce invataturile Parintilor, practicile vechi ale credinciosilor, sunt perene.... Ele vin din cunoastere, din acea teorie si practica daruite credinciosilor de catre Duhul, prin milenii.
*
Daca vrem sa abordam viata si credinta ca pe un puzzle, atenti sa gasim mereu piesa lipsa or prost aranjata, n-o sa ne iasa nimic. Acest puzzle nu se rezolva dupa reguli formale, ci dupa o inclinatie iubitoare. Ea, inclinatia asta, te poarta peste toate neintelegerile si nepotrivirile si iti arata noima ascunsa a lucrurilor. Fara aceasta inclinatie nici nu poti sa te rogi.
Starea speciala a spiritului nostru, care e rugaciunea, ne ajuta inca si mai mult cand postim. A te ruga cu infrangere, a fi in receptivitate fata de soapta Cerului (zic soapta, intrucat cunosc ca nu prea obisnuieste sa urle), iti aduce multe folosuri printre care si masura potrivita in post. Dar a nu fi in rugaciune si totusi a te apuca de postit - valeu ce risipa! Ce zadarnicie! Ce nonsens... Si inca, ditamai pericolul! Cum sa postesti fara infrangerea inimii? Vrei sa-ti plesneasca sufletelul?...:)
*
Parintele zice acolo sa nu fim perfectionisti, extrem de pretentiosi cu regulile si mai zice ca nu-i nimic daca ai mancat nu stiu ce - cata vreme gandul tau a fost unul curat, de apropiere smerita inaintea Domnului.
Postim cum putem. Si tocmai pentru ca nu putem cum ne-ar dicta nu stiu ce exigente descoperim, iata, cat suntem de neputinciosi... Iar asta cu atat mai mult ne ajuta sa ne tinem la smerenie si sa pricepem, a cata oara, Doamne, ca fara Tine nimic suntem. Nimic cu ifose tantose, desigur...
*
In concluzie, lupta cea buna se pare ca nu e a triumfatorilor, ci a invinsilor. Dar a unor invinsi care se recunosc asa cu ajutorul luminii blande a Parintelui, lumina care le sopteste ca vor primi, de fapt, cununa invingatorilor....
Poetul pe care-l poarta CristianR la semnatura (nu ca pe scalpul unui invins la curea, ci mai degraba ca pe colierul nepretuit dimprejurul inimii oferit in dar de un frate, spre aducere-aminte si imbarbatare) zice ca vom muri. In splendoare. Da, asa se cuvine sa fie lupta cea buna si rasplata: splendide!
Iar pentru asta nu e nevoie decat de putina punere in paranteza a ifoselor rigoriste ale mintii carcotase, razvratite.
Sa cercetam, asadar, cu dragoste! Cu infrangerea inimii... N-o sa ne mai arda de bagat bete-n roate si drumul se va deschide iarasi, nesfarsit, inainte. Si apoi vom zice inca mai insufletit, dii calutule! Tronca-tronca, schiopa-schiopa .... si asa mai departe, pana cand nu mai simti decat leganatul pe aripi, al ingerilor....:) (ma rog, marfarul de clasa a treia, in care deapana poezele Daniel Turcea si CristianR...:))