SĂ NU GÂNDIM NICIODATĂ CĂ SUNTEM MÂNTUIȚI
Nu avem voie să ne gândim niciodată că suntem mântuiți, nici măcar la sfârșitul vieții nu putem fi siguri de acest lucru. Diavolul nu doarme, el își face lucrarea ziua și noaptea, încercând din răsputeri să ne pustiască viața duhovnicească. Este posibil ca noi nici măcar să nu observăm cum el seamănă semințe de îndoială și de cârtire, de lene și de îngâmfare, de judecare a aproapelui, toate acestea fiind ispite lumești, despre care ne avertizează Domnul. Acestea ne strică, ne demoralizează. Iar diavolul doar atât așteaptă, nu se retrage. Părând că ne slobozește, ne trimite o mare ispită exact în momentul când temelia noastră deja se clătină.
Poate că ni se dă greu rugăciunea sau petrecerea în ascultare. Ne par a fi o osteneală mult prea grea. Sau poate ne iubim exagerat independența, nu ne place când cineva ne spune ceva, nu cunoaștem smerenia. Și iată, când aceste „mărunțișuri” reușesc să ne șubrezească temelia credinței, cineva ne spune ceva și acest lucru devine ultima picătură. Răbufnim: „Ajunge! Îmi este suficient! Nu mai vreau așa!”. Credem că problema o reprezintă ce ni s-a spus. Dar nu, toate s-au petrecut, deoarece de la bun început am refuzat să petrecem în ascultare, de la început am făcut ce ne dicta bunul plac. De aceea, diavolului i-a fost ușor să ne înfrângă. El pur și simplu a scos o pietricică de la temelia credinței noastre și toată clădirea s-a prăbușit. Iar noi, din pricina mândriei, suntem prea neghiobi ca să înțelegem felul în care ne-a păcălit. Tocmai din cauza mândriei am pierdut comoara care ne-a fost destinată.
(Schiarhimandritul Ioachim Parr, Să nu preferi nimic iubirii lui Hristos, volumul I, Editura Egumenița, 2015, Galați, pp. 28-29)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|