[Igor_Paslusnik]

Frate Iorest, ispitirile canonice, mi le îngăduie Hristos, prin demoni, lume şi însumi trupul meu, în fiecare minut al vieţii, de la naştere până la adormire. Cu cât biruim în Domnul, mai mult mai devreme şi mai potrivit mântuirii, cu atât mai bine, dar Domnul primeşte oricât Îi dai, fiecare cât poate şi cât vrea, la măsura lui, numai să nu stricăm Biserica cu erezii, păgânism sau ateism, căci "vai de cel prin care vine sminteala". Nu zbor niciunde, ţin mintea în iad şi să nu deznădăjduiesc. Nu vreau să te conving de nimic şi nu vreau şi nu pot să dovedesc nimic nimănui. "Nu ştiţi că nici voi nu sunteţi ai voştri?"
Iar dacă era să am nevastă şi copii, aveam demult, dar dorirea inimii mele e alta, simţirile sunt altele, iar frăţia ta eşti un pic habotnic, şi prea le vezi toate pesimist, fiindcă te vezi bătrân şi înţelept şi nu-i bine, nu spun că nu eşti, dar să nu-ţi atribui ceva ţie, ci toate lui Hristos şi să fi mai îngăduitor şi să porţi din neputinţele altora. Iar acela din Sfântul Munte Athos, care a ieşit şi are nevastă şi copii, Dumnezeu să-l ierte şi să-l ajute şi pe el şi pe familia lui, cu pocăinţă Dumnezeu îl iartă şi-l ajută în viaţa nouă aleasă, numai să dorească pe mai departe vindecarea şi pe Domnul. Iar eu dacă merg acolo, merg acolo să rămân acolo, să adorm acolo, dacă vrea să se milostivească Dumnezeu de mine, se va milostivi, dacă vrea să mă strivească în iad, mă va strivi, toate le primesc, fiindcă cele rele le merit, cele bune, sunt date pentru a fi dăruite altora, întotdeauna.
Vindecare şi mântuire îţi doresc. Pomeneşte-mă şi iartă-mă.