[Igor_Paslusnik]

Iorest, şi toţi,

Ştiţi care trebuie să fie scopul oricărui dialog, chiar şi în contradictoriu, şi chiar şi arătarea, asumarea şi trăirea, unei filosofii, ideologii, teorii ?

Un singur scop: contruirea reciprocă şi ajutorul reciproc. Chiar dacă nu asumat, fiindcă poate-i neacceptat, neînţeles, dar măcar cunoscut.
Să învăţăm unii de la alţii.
Când unul din cei ce dialoghează e setat psihic că nu are nimic de învăţat de la celălalt, fie el creştin, eretic, ateu, gnostic, filosof, păgân sau ce-o fi, atunci nu este dialog, ci o dispută, premergătoare chiar şi violenţei, Doamne fereşte. Deci pierderea timpului.

Dacă voi, care citiţi, nu vreţi şi nu aveţi ce să învăţaţi de la mine, nu-mi mai răspundeţi, nu mă mai băgaţi în seamă, ignoraţi-mă şi rugaţi-vă pentru neputinţele mele, că sunt mari şi multe, iar dacă mă iubiţi, mă citiţi, luaţi ce-i bun, şi căutaţi să-mi dăruiţi şi voi, mie păcătosului şi tuturor, mierea înţelepciunii şi dragostei voastre, căci tot ce primiţi bun, este numai pentru a dărui altora, printre altele, asta înseamnă înmulţirea talantului, să aduni cât mai mult, ca să poţi dărui cât mai mult.

Cu cât iubim mai mult pe Hristos, cu cât avem mai multă dragoste faţă de toată creaţia, cu atât vedem mai mult bine în celălalt, fie el şi eretic sau ateu, cu atât vrem să-l ajutăm mai mult, în măsura în care primeşte, îl îngăduim mai cu drag, îl sprijinim în măsura în care putem, mai cu sârg şi dor, şi aşa se naşte dialogul şi mântuirea.

Aşa ne sprijinim, ne întărim, ne suntem de folos unii altora spre redobândirea stării primordiale.
Doar aşa şi numai aşa. Altfel, cădem în ispitiri şi păreri de sine şi mândrie şi slavă deşartă. Şi nu, nu vrem aşa ceva, că nu mai putem fi de folos altora.

Iar eu spun aşa:

Să ne dea Domnul Dumnezeu, tuturor care vrem să primim, belşugul acestor 5: dragoste, smerenie, rugăciune, discernământ şi asceză.
Acestea, eu de acestea am nevoie şi de nimic altceva nu mai am nevoie, decât de acestea 5.
Avându-le pe acestea, e tot ce am nevoie ca să reuşesc să fiu creştin, întro măsură, de care se va milostivi Domnul.

Aşa reuşim să biruim şi ispitirile şi ereziile, şi întunericul ateismului şi păgânismului şi al doririi deşertăciunilor materiale, bogăţiilor şi legării inimii de stricăciuni, aşa reuşim să ne vindecăm şi poate să vindecăm şi pe alţii, întro măsură, nădăjduiesc, tot mai mare şi aşa putem merge pe cărarea strâmtă îngustă şi grea, care duce la mântuire şi care puţini o află.

Sfântul Acoperământ al rugăciunilor Maicii Domnului, prăznuit astăzi, să ne acopere în lucrarea mântuirii noastre.

Iertaţi-mă.