Cicatrizarea si doliul sunt procese vii.
Constau in actiuni specifice.
Spre deosebire de organism/corp, care "stie" foarte bine cum sa isi desfasoare procesele, sufletul e uneori lipsit de "mestesugul" lor. Dar poate invata!
Atunci cand travaliul doliului lipseste sau e defectuos realizat, timpul trece fara folos. Nu timpul rezolva problema, ci modul in care il parcurgem.
P.S. Si eu am iubit o fata, candva, asa aproape "mortal"...:) Marea iubire a adolescentei. Iar cand ne-am despartit, nestiind ca sunt in doliu si ca ar trebui sa fac anumite lucruri specifice, m-am complacut in tot felul de neplaceri. Credeam, pesemne, ca prin asta imi arat "iubirea"...:) M-am procopsit, de pilda, cu o serie lunga de atacuri de panica si mi-au trebuit ani buni sa le depistez originea, sensul si rezolvarea. Intr-un sfarsit am reusit sa elaborez o solutie admirabila: am acceptat situatia, resemnificind/intelegind altfel. M-am simtit eliberat. (Nu chiar ca Osho...:))
Partea cea mai proasta e ca neparcurgerea instantelor procesului de doliu poate afecta viitoarea relatie cu o femeie. In multe feluri... De aceea, cunoscatorii recomanda sa nu incepi o alta relatie pana nu te asiguri ca ai lucrat suficient de bine doliul pierderii...
P.P.S. In trecut, doliul era treaba comunitatii si mai ales a comunitatii specifice care este Biserica. Astazi chestiunea asta a devenit tot mai mult treaba psihoterapeutilor. Care sunt foarte putini la noi... Nu avem specializarea asta asa cum au, de pilda, francezii sau olandezii. (Ma refer la terapeutii lor, nu la popor...:))
|