Binecuvântare patriarhală pentru obștea Mănăstirii Plumbuita
Obștea Mănăstirii Plumbuita a primit duminică, 09 octombrie 2016, vizita Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României. Tot în această zi a fost sfințit altarul de vară al așezământului monahal, precum și celelalte lucrări de restaurare efectuate în ultimul an.
Credincioșii veniți să se roage duminica aceasta la Mănăstirea Plumbuita s-au bucurat de prezența Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române care i-a binecuvântat și le-a adresat un cuvânt de învățătură. De asemenea, în cursul dimineții, aceștia au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Tot Preasfinția Sa a sfințit noul altar de vară al așezământului monahal, altar ridicat în perioada mai 2015 â iulie 2016.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|