Toti copiii mergeau la școală o dată pe zi, însă Iacov mergea de două ori. O iubea mult, deoarece școala sa din primii ani a fost Biserica Sfintei Parascheva. Târziu, după-amiază, mergea și aprindea candelele. Copilul mergea singur și-i plăcea să rămână acolo până se înnopta. Se ruga cum știa și cât putea. După aceea, lua drumul spre casă, lăsând în urmă pădurea cu pini.
Odată, într-o după-amiază, să fi fost atunci de 8-9 ani, în timp ce micul Iacov se ruga, i-a apărut vie Sfânta Parascheva, ca monahie, exact așa cum era înfățișată pe icoană.
Copilul s-a înfricoșat și a luat-o la fugă, nici nu s-a mai uitat în urmă de frică, ajungând acasă istovit. A doua zi, când a mers să aprindă candelele, i-a apărut din nou Sfânta Parascheva, iar el iarăși s-a înfricoșat.
De această dată însă, când Iacov a luat-o la fugă, Sfânta a ieșit din biserică, i-a vorbit cu dulceață și copilașul s-a liniștit. Atunci el s-a oprit din fugă și s-a întors să vadă cine îi vorbea. Sfânta i-a explicat cine este, i-a spus să nu se teamă și micul Iacov a urcat cu sfială spre bisericuță.
S-a așezat lângă ea și a ascultat-o cu atenție. Apariția Sfintei Parascheva s-a repetat de multe ori. După aceea, micul Iacov se obișnuise cu ea și nu se mai temea, ci stătea foarte aproape de ea și vorbeau.
(Stelian Papadopulos, Fericitul Iacov Țalikis, Starețul Mănăstirii Cuviosului David „Bătrânul”, Editura Evanghelismos, București, 2004, pp. 42-43)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|