Citat:
În prealabil postat de Urbanophon
Am dus-o la extrem crede-ma. In studentie nu prea am bagat de seama. In special daca stai prin camine, eu am stat la Cluj...in Observator...plus toata nebunia de acolo. Cine a trecut prin studentie in centre universitari mari, stie ce vorbesc.
Totusi, nu mai sunt pustan, am 27 de ani si recent m-am recapitulat. Am ajuns sa trag 3-4 betii pe saptamana. Si cand zic betie, asta e pana dimineata cu vreo 8-10 beri plus shoot-uri de Jagermeister (singura tarie care o consum ocazional). De multe ori am zis ca ma las de tot. Dar nu reusesc. Si gandul asta radical nu imi face bine. Adica zic ca nu mai, si ma trezesc in mijlocul "actiunii" si zic: "fuck it" si ii dau garla. Iar urmatoarele zile, imi zic ca si asa nu am fost in stare asa ca ii dau inainte.
Mi-am zis ca trebuie sa pacalesc gandurile astea. Asa ca mi-am scos din minte ca ma las. Daca e locul si oamenii faini, beau niste beri detasat. Fara sa imi reprosez nimic, gen: "ai zis ca nu mai". Si reduc. Saptamana asta nu am mai dat nici o betie. Am baut marti doua beri dupa o sesiune de 6 ore de studio, iar ieri dupa fotbal 3 beri. M-am ridicat de la masa dupa si am venit acasa.
Mi-am dat seama ca am o problema cu alcoolul, au trecut ceva ani buni de cand o duc intr-un ritm euforic.
|
E important sa identifici cauza. Eu pana la varsta de 22 de ani nu am baut. Iar apoi am inceput. Putin cate putin. La inceput dupa 4 beri eram crita, pt ca nu eram obisnuit. Cu toate astea, nu m-am oprit. Si uite asa, dupa 1 an de zile, incepeam sa beau cu un amic pe la 3 dupa-amiaza si ne opream undeva pe la 5 dimineata. Am reusit sa tin numarul pana la a 15-a bere, dupa care am pierdut sirul. Plus ca fumam f mult, atat de mult incat simteam ca nu mai am spatiu in plamani in care sa trag orice; dar continuam. A 2-a zi eram rupt, insa nu aveam de gand sa ma las. Si incetul cu incetul am trecut la 2-3 beri baute singur in fiecare zi, iar apoi am mers mai departe la nopti petrecute una dupa alta singur, prin baruri, cu berea langa mine. Stiam ca nu e bine ce fac. Dar nu voiam sa ma opresc. Pana cand am ajuns intr-un punct critic in care lucrurile au luat-o razna de tot, nu reuseam sa mai inteleg nimic din ce se intampla in jurul meu, imi doream sa fiu mereu beat doar ca sa nu ma mai gandesc la problemele mele. Apoi am inceput sa fac psihoterapie si mi-am dat seama, incet-incet, ca ma razbunam pe mine, pe boala mea, epilepsia. Dupa vreo 2 ani de zile de lupta continuua, acum sunt ok. Si partea cea mai interesanta este ca dupa ce m-am operat pe creier pt a scoate focarul epileptic (moment din care crizele au disparut), nu am mai pus in gura picatura de alcool. Si nici macar o tigara. A fost mai usor decat as fi putut sa cred. O singura data eram la o intalnire cu niste amici si am baut 1 o bere, si am inceput sa simt ca pierd controlul, lucru care mi-a displacut. Voiam sa fiu treaz. Vreau sa fiu treaz, pt ca asa vad cel mai clar si rational realitatea si viata in sine. Inca muncesc si ma straduiesc sa mentin starea de normal, pt ca, sincer iti spun, e mult mai bine sa fii intr-o stare de calm, de liniste, cu o carte langa tine sau cu gandul la Dumnezeu, decat intr-un bar cu berea si jagerul, urland si incercand sa fugi de propriii monstri ce te urmaresc.
Eu imi doresc sa-ti gasesti drumul cel bun si sa ramai pe el.
Numai bine!