[CristianR]

În termeni creștini, un astfel de prunc spunem că se naște cu o cruce grea, care va apăsa și asupra părinților; iar pentru a-l scăpa de presupusa lui durere, dar și de a ta, alegi să-l omori. Lucru la care probabil nu te-ai gândi după ce el va fi văzut lumina zilei.

Dar mulți dintre cei care s-au născut așa sunt/ au fost fericiți, bucuroși de viață, biruindu-și handicapurile și durerile cu ajutorul lui Dumnezeu. Și sunt părinți care, prin dragostea și purtarea de grijă față de astfel de copii au aflat împlinire și bucurie în propria lor viață, mulțumind lui Dumnezeu; bucurie pe care mulți dintre cei lipsiți de asemenea corvoadă n-au cunoscut-o.

În mintea noastră suferința înseamnă nefericire; paradoxal, însă, ea nu doar că nu se opune fericirii, ci uneori o și prilejuiește – atunci când îi afli sensul.

Așa îmi explic de ce unii dintre sfinți se rugau chiar pentru a primi vreo boală sau cel puțin ca Dumnezeu să nu-i scape de suferință – nu din masochism, ci pentru că știau să o facă roditoare, însoțind-o cu rugăciune și purtând-o cu smerenie.