Citat:
În prealabil postat de ioan67
Te inseli. Nu arat cu degetul cum vrei tu sa crezi. Mi-am exprimat opinia, una de dezacord, fata de reactiie tendentioase la adresa ultimelor declaratii ale sefului statului. Atat si nimic mai mult. Restul e in imaginatia ta rauvoitoare sau poate neputincioasa in a intelege textul meu.
|
Ba tocmai, toti am inteles foarte bine, chiar si Patriarhia a dat un comunicat care arata ca a inteles foarte bine (si nu cum vrei tu) numai tu se pare ca ai o neputinta in acest sens.
Deci lasa-ne cu "neputintele" noastre si nu ne mai "milui" cu discursuri care miros a propaganda ieftina de la o posta.
Citat:
Sunt doar om crestin, fac parte din Biserica lui Hristos, mai exact din B.O.R. si imi exprim dezacordul fata de unele practici si afirmatii pe care unii crestini, indiferent cine sunt acestia, le aduc pe scena vietii noastre publice.
N-ai sesizat inca?
|
Ba cum sa nu, am sesizat dezacordul, problema e ca ai pierdut busola.
Citat:
În prealabil postat de ioan67
Nu am spus-o eu, ci unul mult mai destept si mai priceput la natura umana decat mine.
Eu doar am constatat, in repetate randuri, ca asa e.
Iar daca te deranjeaza termenul masturbatie, ok, poti sa-i spui autostimulare locala a receptorilor cutanati de la nivelul organelor genitale care duc la resimtirea unor senzatii de placere si care, din acest motiv, sunt repetate statornic pana cand sugarul le abandoneaza in mod firesc deoarece gaseste alte cai de relationare cu corpul, mai complexe, potrivit dezvoltarii sale somatopsihice.
Acum e ok?
|
Ma deranjeaza cand "observatia" e impinsa pe post de adevar si mai rau, e folosita in constructii monstruoase, cum i-am explicat si colegului (semi)ateu care citeste/intelege doar ce vrea.
Citat:
În prealabil postat de ioan67
Confunzi tarile si legile lor cu credinta unora dintre cetatenii acestora.
Daca ai impresia ca America, Germania, Anglia sau orice alta tara a lepadat pe Dumnezeu, eu te anunt respectuos ca te inseli.
Pui gresit problema. Credinta in Dumnezeu nu e a tarilor si guvernelor lor, ci a unor oameni care, individual si in grup, formeaza ceea ce numim comunitatea si comuniunea de credinta.
Opereaza distinctia dintre stat si Biserica, te rog! Dintre tara si cetateni...
|
Pai poti verifica statisticile cu demografia religioasa atunci.
Undeva pe la 50% crestini e un caz fericit - daca nu cumva vorbim de un crestinism decadend care deja "binecuvanteaza" apucaturi de genul celor care fac subiectul acestui topic.
Citat:
În prealabil postat de ioan67
Nici printr-o atitudine obraznica, puerila, stupid/vicleana si, in final, mereu contraproductiva. Cum lesne se poate constata!
Categoric e si asta, esti de acord?
|
Ca de obicei, cand n-ai argumente, musti :)
Obraznic de ce, ca imi permit sa contrazic o autoritate ca tine?
Cine are atitduinea stupida, sa te mai gandesti, ti-am dat replici punctuale, tu bati campii.
Cu viclenia, aplauze, la 90% din copii de scoala, argumentatia ta ar face impresie, dar vezi tu, aici e alt mediu, cum ti-am mai explicat, dar nu pricepi.