[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de simpllu

Poţi să ignori fără să condamni, ci dimpotrivă să compătimeşti. Simplu.

Biserica nu condamnă pe nimeni, Adrian.

Am mai spus, oamenii singuri se condamnă, prin lipsa lor de Hristos, de Biserică, prin urmarea hristoşilor mincinoşi întro grupare ce se numeşte pe sine biserică, sau o grupare ideologică.
Sunt conduşi de demoni, toţi cei fără Hristos Domnul. Şi singuri se dau afară şi se ţin afară de Biserică, prin mândrie, lipsa smereniei, prin lipsa ascezei, a răstignirii, lipsa nevoinţei, ascultării, dragostei, discernământului, rugăciunii şi postului.
Cum nimeni nu l-a dat afară pe satana din Rai, singur s-a dat afară, a căzut. Am mai spus.
Şi cum nu i-a excomunicat nimeni pe apusenii din romano-catolicism, singuri s-aui excomunicat.

Revin.

Deci e datoria noastră, ca Biserică, să descoperim, să arătăm spre vindecare. Dacă nu-i spui omului de ce anume suferă şi să-i dai medicamentul, cum se va mai vindeca?
"nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă." - Efeseni 5, 11.
Dacă omul nu îşi asumă că e bolnav, cum se mai vindecă. Sau chiar dacă ştie că e bolnav, dacă nu ia medicamentele, cum se vindecă? Nicicum.

Dacă unui eretic, nu-i spui că-i eretic, cum îşi mai cunoaşte şi recunoaşte el erezia? Va crede că-i bine ce face. Cum va mai căuta vindecare, dacă nu va ştii de ce boală suferă?

Dacă unui om bolnav după bani, fie el şi episcop, dacă nu-i spui că e pe drumul spre iad, cum se mai vindecă?
"iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credinţă" - 1 Timotei 6, 10.
şi
"Vedeţi şi păziţi-vă de toată lăcomia, căci viaţa cuiva nu stă în prisosul avuţiilor sale." - Luca 12, 15.

Deci ce este durerea?
"Pentru că dreptul acesta, locuind între ei, prin ce vedea şi auzea, zi de zi, chinuia sufletul său cel drept, din pricina faptelor lor nelegiuite." - 2 Petru 2, 8.
Deci creştinii, cei ai lui Hristos, cei fără erezie, văzând faptele nelegiuite ale omenirii, îşi chinuiesc sufletele, le este chin şi suferinţă, le este durere, păcatele omenirii, ale aproapelui, ale tuturora cei fără Hristos, păgâni, eretici, atei, gnostici, etc.

În prealabil postat de Iorest

Ma bucur totusi ca nu te-ai apucat sa combati ultimul comentariu semn ca undeva in sinea ta recunosti faptul ca erau inadecvate acele pasaje, mai bine castigam toti daca auzeam cat de minunata e calugaria nu fricile despre casatorie pe care e posibil sa le aiba multa lume, la ce folos sa le tot auzim sau sa le exploatam la nivel de discurs ?

Curentul actual e de destructurare a familiei si trebuie sa fim atenti sa nu punem umarul la daramarea increderii in aceasta institutie sacra, chiar si din motive duhovnicesti.

Doamne miluieşte, desigur. Recunosc nu numai că am multe inadecvenţe, dar sunt plin de ele şi de păcate. Vai mie, vai.

În prealabil postat de Iorest

Toti calugarii mari vorbeau de cat de frumoasa e calugaria, nu antagonizau cu casatoria plus ca era altul contextul social, casatoria era ceva fixat clar si batut in cuie ca si o vocatie si realizare in viata, acum se urmareste decredibilizarea casatoriei, chiar daca desigur tu nu ai intentionat asta.

Ţi se pare ţie că eu sunt călugăr?
Sau că sunt om mare?
Sunt păcătos împuţit, notoriu, scursură împrăştiată-n ploaie, vrednic de moarte şi iad, legat cu satana, că nimic bun nu fac, stricatu' de mine !
Dar mai bine cancer, leucemie, ghilotină, ars pe rugul inchiziţiei, otravă, gâtul tăiat de extremişti, orice moarte, de mii şi milioane de ori, decât fără Hristos !

Şi-apoi căsătoria? Fix pe mine mai găsit care să decredibilizez căsătoria?
Oh, ţucu-ţi mintea ta, frăţioare ! :)
N-am nimic cu căsătoria. E o minune atât de frumoasă. E Sfântă. Şi e pentru cei ce doresc să se sfinţească. Cei ce vor patimi carnale, vor eşua înâi în credinţă, apoi în îmbunătăţire, în virtuţi, în Hristos şi apoi în căsătorie.
Şi totuşi căsătoria e cale spre Rai.
Dar e inferioară călugăriei, afierosirii Domnului. Călugăria chiar a fost Sfântă Taină, până în secolul 8-9, atunci existau 12 Sfinte Taine.

În prealabil postat de Iorest

Acum tot mai multi oameni nu mai vad casatoria ca realizare(cu semnificatia de sens, rost, motivatie nu de castig urat) in viata, de aia se comporta cum se comporta si e munca grea sa duci lamurire cu ei sa iasa dintr-o viata plina de placeri si fie macar monogami in familie daca resping ascetismul total.

Dupa poti sa zidesti masuri si mai mari, cand ei simt gustul Harului pe care in sitatia lor au sanse mai mari sa-l intalneasca in familie, daca de manastire nu pot intelege.

Se comportă stricat, că sunt străini de Hristos.
Ei nu se iubesc cu adevărat, îşi iubesc doar trupurile. Când se satură, caută alte trupuri.
Iar mulţi se căsătoresc de ochii lumii, sau pentru bani, sau după ce s-au tăvălit cu vreo 20-30 de trupuri, sau mai mult, se fac oameni cuminţi şi vor să se aşeze la casa lor.

Cu patima urlând în ei ca un monstru, nevindecată. Sigur că vor cădea iar şi vor fi nemulţumiţi.

Poftele carnale, le-a organizat diavolul astfel:

Întâi în gând: pofteşti noutăţi carnale, şi apoi aşa se nasc prima dată: malahie şi diferite poziţii, apoi kama sutra, narcisism, masaje erotice, obiecte sexuale, uleiuri, arome/parfumuri, metrosexualitate, flirturi, apoi vine sodomizarea soţiei, apoi spurcarea gurii cu care ne rugăm şi mărturisim pe Domnul, prin unire intimă orală, apoi adulterul, preadesfrânarea, se înşeală unii pe alţii, apoi unirile intime în grup, schimbări de parteneri, apoi sodomia între bărbaţi şi sodomia între femei, apoi extremismul sexual, sclavia sexuală, sado-maso, biciuiri, legări, pentru stimularea apetitului, poftei, chiar stimulări până la sânge, tăierea, schingiuirea corpului, apoi vine zoofilia, apoi catastrofa pedofiliei, apoi necrofilia, apoi crima, uciderea altui om, apoi sinuciderea. Sinuciderea e din mai multe cauze, vorbesc doar de sinuciderea venită prin poftele carnale.

Totul fără Hristos, e iad. Oriunde, oricum, oricât, oricând.

Amintesc de un cuvânt, pentru întărirea celor ce doresc călugăria :

Matei 19:
9. Iar Eu zic vouă că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, şi se va însura cu alta, săvârşeşte adulter; şi cine s-a însurat cu cea lăsată, săvârşeşte adulter.
10. Ucenicii I-au zis: Dacă astfel este pricina omului cu femeia, nu este de folos să se însoare.
11. Iar El le-a zis: Nu toţi pricep cuvântul acesta, ci aceia cărora le este dat.

Pomeniţi şi iertaţi.