– De ce a murit atât de tânără?
– S-a îmbolnăvit, îmi amintesc că a avut probleme la cap. Atunci când a început să se simtă rău, s-a retras, a plecat din Vaslui. Stătea la București.
– Ați apucat să vă luați rămas bun de la ea?
– Nu. A dispărut deodată. Eu o simțeam slăbită, simțeam că îi este rău, dar ea nu recunoștea. Dacă s-ar fi îngrijit mai mult când a simțit că este bolnavă, cred că n-ar fi avut atât de repede probleme cu sănătatea și cu viața ei. Ea spunea întotdeauna că are treabă: “N-am timp să mor, tovarășu’ Stoian. Mi-e rău, dar avem treabă. Uitați, o familie din satul Cursești e vai de capul ei, au copii dezbrăcați. Să-i ajutăm!”. Dădea telefon la Fabrica de Tricotaje de la Fetești, apoi la Fabrica de Confecții de aici și vorbea cu directorii: “Tovarășe director, poate puteți să-i ajutați pe oamenii ăștia”. Așa le spunea, nu se ducea să ia abuziv ceva.
«Să-l trimiteți pe Stoian la mine, la Ialomița!”
– Ce a fost pentru Vaslui Gheorghe Tănase?
– A fost edificatorul acestui oraș. Eu, când am venit în Vaslui, acest oraș nu exista! Era pur și simplu o comună. Sunt fotografii și pe internet. De exemplu, strada Hagi Chiriac era renumită pentru halul în care arăta. Erau acolo numai prăvălii, era locuită numai de evrei și, pentru că evreii urmau să plece, scoseseră la vânzare tot felul de fleacuri de prin casă, chiar și oala de noapte găurită! Era un peisaj îngrozitor. Orașul nu arăta bine, în schimb se găsea de mâncare, lumea trăia bine. Apoi, încet-încet, Vasluiul a început să își schimbe înfățișarea, s-a ridicat sub ochii lui Tănase, care era interesat mult de oraș, dar nu scăpa din vedere nici județul. Și, din județ, îl interesa ce mai mult agricultura. Mai târziu, peste tot pe unde a umblat, s-a ocupat de agricultura județului respectiv. Cunoștea domeniul ăsta mai mult decât un inginer agronom. Știa toate fazele de lucru în câmp, știa totul despre îngrijirea animalelor. Se obișnuise ca în toate plenarele pe care le ținea să analizeze toată activitatea din agricultură sau din industrie, fără rapoarte scrise sau materiale. Se învățase și le făcea cu filme. Ne trimitea pe mine și pe un băiat de la Casa Pionierilor, de la cineclub, să filmăm în grajduri, în CAP-uri, să stăm de vorbă cu oameni. Făceam filme despre realitățile pe care le găseam. Gheorghe Tănase ne cerea să găsim părțile criticabile: “Eu vreau să-mi arătați ce este rău, ca să îndreptăm”. Ajunsesem ca, atunci când intram într-un CAP, să se sperie oamenii de noi, că știau ce urmează. Noi filmam, îi duceam filmul, apoi el convoca oamenii. Venea toată lumea și el spunea: “Dați drumul la film”. Nu citea nimic, niciun material, niciun raport, nicio informare. Dădeam drumul la film. Filmele erau toate de treizeci de minute, adică erau niște reportaje destul de lungi. Când se termina filmul și începea plenara, nimeni nu mai putea să spună ”Tovarășe prim’, nu e adevărat, se exagerează, nu e așa”, că se văzuse pe ecran. Tănase prinsese gustul pentru lucrul cu filmele. Am devenit foarte apropiați. După ce a plecat din Vaslui, a fost la Comitetul Central, apoi a ajuns la Ialomița, unde ne-am întâlnit.
– Cum de v-ați întâlnit tocmai acolo?
– După ce a plecat Gheorghe Tănase din Vaslui, eu am mai rămas până în 1982, când am fost dat afară de la «Vremea Nouă». Era în plină zi, eram toți în redacție, când a fost chemat la secretarul cu propaganda, pe atunci tovarășul Țolescu, colegul meu de redacție, Tiberiu Brăescu, un ziarist foarte bun. Când a venit peste vreun sfert de oră, noi l-am întrebat ce s-a întâmplat. “M-a dat afară!”, ne-a spus el. Cum adică te-a dat afară? ”Mi-a reproșat că n-am origine muncitorească!” Și nu ți-a oferit altceva? “Nu, mi-a a spus să plec de la ziar”. N-a terminat el de vorbit, că l-a chemat pe alt coleg de-al nostru, tot ziarist foarte bun, Vasile Iancu. A venit și el peste un sfert de oră și a spus: “M-a dat afară!” Din acel moment, stăteam toți înnebuniți și așteptam să vedem care va mai fi chemat. Al treilea a fost chemat… George Stoian. Am fost sigur că, atunci când voi ajunge acolo, la tovarășul Țolescu. mă va pune pe liber. “Tovarășe Stoian, cred că o să ne despărțim”, mi-a spus. Nu mai era cine să mă apere, nu mai era Tănase. “Hai să mai recapitulăm, ce-a fost tatăl dumitale?” Tatăl meu a avut studii superioare de drept și a fost notar în orașul Corabia. “Nu te supăra, noi avem nevoie în presă de oameni în care să avem încredere, cu dosare bune. Zilele astea să pleci, caută-ți altceva de muncă”, mi-a spus. Am plecat și am stat pe liber câteva luni. Tiberiu Brăescu a plecat la București, unde a făcut carieră în presa centrală, Vasile Iancu a plecat la Iași, unde a făcut și el carieră (până la pensie, a fost corespondent la “România Liberă” și a scris mai multe cărți).
– Iar George Stoian?
– George Stoian a plecat, chemat de Tănase, la Ialomița, unde era prim-secretar. El s-a dus în ’82 acolo, la 25 ianuarie, chiar de ziua lui. Cei de acolo aflaseră că-i ziua lui de naștere și i-au umplut biroul cu flori. Când Tănase a intrat prima dată în birou, în prima zi, a găsit mulțimea de flori.
– Cine v-a povestit?
– Chiar Tănase, în august ’82. El nu știa de situația mea, dar a dat telefon aici, la Vaslui, la partid și a spus: «Să-l trimiteți pe Stoian la mine, la Ialomița!”. Ăștia de la partid m-au căutat, m-au găsit și mi-au spus: “Vezi că te caută tovarășul Tănase, du-te la Slobozia!”. Am urcat în mașină și am plecat. Nu știam de ce mă cheamă. “Ia ascultă, vrei să lași Vasluiul și să vii aici? Vreau să faci la Ialomița tot ceea ce făceai pentru partid la Vaslui, când eram eu acolo!”. Am acceptat pentru că soția era de acolo, din Călărași, la 40 de kilometri de Slobozia. Când i-am spus da, el a chemat imediat secretarul cu propaganda și i-a spus: “Uite, el se numește Stoian, este ziarist de meserie, o să lucreze aici la noi, unde o să facă toate spectacolele și activitățile culturale ale Comitetului Județean de Partid. Vrea să lucreze tot la ziar. Ai loc la ziar pentru el?” ”Nu am niciun loc liber!” “Dai unul afară și îl aduci pe el! Te interesezi să aibă locuință, dar în trei zile! Dacă trec mai mult de trei zile, e scandal! În trei zile să aibă locuință, iar soția să aibă post, este educatoare!”, a spus Tănase. Așa se lucra atunci.
“Să văd cel mai frumos 23 August făcut de tine!”
– Așa ați ajuns să lucrați la ce ziar?
– La “Tribuna Ialomiței”. Am avut casă în două zile, nu în trei, într-un bloc care nici nu fusese dat oficial în folosință. Eu am fost primul care s-a mutat acolo. Nu aveam telefon, dar secretarul acela l-a chemat pe directorul Poștei județene și i-a spus: “În apartamentul cutare, de la adresa cutare, trebuie să fie telefon”. “N-am cum, că nu e dat în folosință!” “Te-am întrebat eu? Iei de la alte blocuri, Treaba ta, te interesează!” Soția a fost încadrată la cel mai mare cămin din orașul Slobozia, unde a și devenit directoare, iar eu m-am dus de la 1 august la treabă. “Să văd cel mai frumos 23 August făcut de tine!”, mi-a spus Tănase. Am realizat un spectacol extraordinar și i-am convins pe toți care vorbeau și se întrebau: “Ce e cu ăsta? De ce l-a adus Tănase? E cârtița lui, ce știe să facă?” Eu mi-am dat seama că sunt toți ochii ațintiți către mine și m-am străduit să fac un spectacol absolut senzațional. Eu sunt cel care a introdus în arta scenică un sistem de a face să apară și să dispară un cor pe scenă în două secunde. Când m-am dus la Iași la un concurs de la Iași, un regizor de acolo a întrebat: “Cine a făcut asta?” Eu, i-am spus. “Dumneata nu ești sănătos, cum de ți-a trecut prin cap una ca asta?” La mine apărea în două secunde un cor de optzeci de oameni pe scenă și, după ce cânta, dispărea.
– Cum de reușeați?
– E problema mea asta.
– Vreți să păstrați secretul?
– Da, e secretul meu. Introdusese atunci Tănase o chestie absolut senzațională. Făceam spectacole pentru muncitorii din agricultură, spectacole pentru muncitorii din industrie, spectacole pentru iubitorii de artă. Am avut un spectacol pentru oamenii din industrie cu 4.200 de artiști. În sală erau 450 de oameni, iar eu aveam pe scenă 4.200 de artiști. Atunci am crezut că înnebunesc, credeam că n-am să pot să duc la bun sfârșit spectacolul. Dar a fost o frumusețe!
– Știm că Maria Tănase murise. Gheorghe Tănase era recăsătorit?
– Da, se recăsătorise cu Florica, o doamnă care i-a fost alături permanent și care, cu un deosebit devotament, l-a îngrijit în anii din urmă, când Gheorghe Tănase căpătase o sănătate mai șubredă. Până să ajungă la Slobozia, trecuse pe la Comitetul Central, unde lucrase direct cu Elena Ceaușescu.
– V-a spus vreodată ceva despre acea perioadă?
– Vorbea puțin despre ce a făcut la Comitetul Central, despre cum era munca lui cu Elena Ceaușescu. Când eu îl întrebam, îmi spunea că mai bine să nu mai vorbim. Din asta am înțeles că avea o amintire atât de urâtă de acolo, încât nu mai voia să o readucă în memorie.
|