[ortodoxia_e_Adevarul]

SCRISOAREA teologului MIHAI SILVIU CHIRILA adresata SFANTULUI SINOD BOR cu privire la SINODUL DIN CRETA
https://saccsiv.wordpress.com/2016/1...dul-din-creta/

"Înaltpreasfinţiţi Părinţi Mitropoliţi şi Arhiepiscopi,
Preasfinţiţi Părinţi Episcopi,

Respectuos Vă aduc la cunoştinţă câteva obiecţii faţă de documentele sinodului din Creta, cu rugămintea de a le analiza în cadrul şedinţei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române convocate pentru a dezbate şi hotărî cu privire la aprobarea sau nu a acestor documente.

Cele mai multe obiecţii sunt faţă de documentul “Relaţia Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine” (numit în continuare Documentul 6).

1.Acest sinod s-a deosebit de toate celelalte prin faptul cănu a statornicit un hotar clar între erezie şi ortodoxie, dimpotrivă, a şters distincţii stabilite de sinoade anterioare. S-a spus de multe ori că acest sinod nu a dat dogme noi, în schimb este evident căa adus atingere unor dogme vechi.

2.Spre deosebire de alte sinoade generale ale Bisericii Ortodoxe (ecumenice sau panortodoxe), acest sinod nu a anatemizat nici o erezie apărută în lume de la ultimul sinod ecumenic încoace, nici nu a întărit hotărârile sinoadelor anterioare prin care diverse erezii şi schisme au fost anatemizate. Sinodul avea obligaţia să dea unele răspunsuri concrete la preocupările şi provocările pe care au creştinii ortodocşi contemporani, vieţuitori într-o lume profund ostilă lor şi Bisericii lui Hristos.

3.Este legiferată la cel mai înalt nivel participarea Bisericilor Ortodoxe la Mişcarea Ecumenică, în ciuda faptului că această organizaţie a fost catalogată de mai multe personalităţi teologice (Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Serafim Rose, Cuviosul Părinte Iustin Pârvu, Cuviosul Părinte Ilie Cleopa, pr. acad. prof. univ. dr. Dumitru Stăniloae şi mulţi alţii) şi de sinoade ale Bisericilor Ortodoxe locale (Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei, Biserica Ortodoxă Georgiană) drept erezie sau chiar panerezie eclesiologică

4.Relaţia Bisericii Ortodoxe cu lumea creştină este concepută exclusiv prin participarea la Mişcarea Ecumenică, ceea ce anulează aspiraţiile Bisericii de readucere a celor “de aproape sau de departe” la Biserica lui Hristos cea ortodoxă, întrucât, în cadrul Mişcării Ecumenice, “nicio Biserică nu este obligată să-şi modifice eclesiologia după accederea în Consiliu…

După includerea în Consiliu nu rezultă că fiecare biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (art. 19 al Documentului 6, citat dinDeclaraţia de la TorontoII). Aceasta înseamnă că proclamarea în articolul 1 a Bisericii Ortodoxe ca “Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească” nu produce niciun efect la nivelul dialogului ecumenic, de vreme ce nici una dintre membrele CMB nu este obligată să recunoască faptul că Biserica Ortodoxă este cu adevărat Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostoleascăşi nici să îşi modifice propria eclesiologie pentru a accepta că Ortodoxia este adevărata Biserică. Mai mult, în cadrul CMB, vocea Bisericilor Ortodoxe reprezintă o minoritate şi nu poate influenţa în mod clar deciziile care se iau acolo.

5.În articolul 1 al Documentului 6 se spune că “Biserica Ortodoxă ocupă un loc central în promovarea unităţii creştine în lumea contemporană”. Ideea unităţii creştine promovate de Mişcarea Ecumenică este extrem de controversată, deoarece din punct de vedere ortodox unitatea creştinăse manifestă deplin în interiorul Bisericii Ortodoxe, între cei ce mărturisesc ortodox pe Hristos, după cum o concepe Sfântul Simeon Noul Teolog: “Biserică sobornicească (universală) este adunarea dreptslăvitorilor care mărturisesc credinţa ortodoxă” [1]; “adevărata Biserică este unirea întru adunare a dreptslăvitorilor din toată lumea” [2].

Acest articol al Documentului 6 indică o acceptare la nivelul cel mai înalt al Bisericii Ortodoxe a unei doctrine de tip occidental cu privire la catolicitatea (universalitatea, sobornicitatea) Bisericii.Biserica Ortodoxă concepe catolicitatea ca fiind deplinătatea prezenţei harului divin şi a trăirii ortodoxe în unire şi libertate [3]a tuturor membrilor săi oriunde s-ar afla în lume, pe când romano-catolicismul concepe catolicitatea exclusiv ca pe o extensie spaţială a Bisericii peste întreaga lume, iar protestanţii, ca pe o unire pur umană şi fragilă între cei mărturisesc aceeaşi credinţă şi aceeaşi interpretare a Scripturilor [4].

În vreme ce în Ortodoxie catolicitatea este realizată prin natura comună a Bisericilor locale (catolicitatea se manifestă prin sinodalitate), catolicitatea de tip occidental este concepută ca o unire jurisdicţională a tuturor sub aceeaşi conducere spirituală (papa roman sau, mai nou, CMB).În măsura în care are ortodoxia doctrinei, a slujirii şi a vieţuirii, fiecare Biserică ortodoxă locală din lume are deplinătatea harului, fiind, în virtutea catolicităţii (universalităţii, sobornicităţii), Biserica Ortodoxă deplină, manifestată în acel loc, nu o părticică a unui întreg care există ca întreg doar prin unirea cu celelalte părticele.

Or, articolul 1 ne vorbeşte despre o “unitate a creştinilor din lumea contemporană”, incluzându-i pe cei ce nu au mărturisire, slujire şi trăire ortodoxe, ceea ce ne face să credem că de fapt acest sinod îşi însuşeşte concepţia occidentală despre catolicitate, renunţând la catolicitatea (sobornicitatea) ortodoxă a comunităţilor deplin ortodoxe care se unesc firesc încomunitatea (oicumene) ortodoxă, în favoarea unei extensii a Bisericii la toţi cei ce se numesc creştini, indiferent că au ortodoxia mărturisirii şi trăirii sau nu. Această idee este sprijinită şi de alte formulări din acest document: “refacerea unităţii pierdute a creştinilor”, “unitatea pierdută a creştinilor” (art. 5).