[Igor_Paslusnik]

Refuz fericirea, când în jurul meu există suferinţă. Refuz să mă mint că există fericire, când ştiu că oamenii suferă cumplit chiar în oraşul unde trăiesc.

Ceea ce definim azi fericire, e egoism şi egocentrism, e cultul personalităţii şi zeificare persoanală mai rău ca un faraon şi ca un cezar august.

Ce este fericirea? O soţie frumoasă şi iubitoare? Un soţ frumos şi iubitor? O maşină frumoasă? Un serviciu bun? O vacanţă, un laptop, o casă, un eveniment, ce? Să existe toate acestea, dar nu cât timp există suferinţă cumplită, ignoranţă şi nepăsare între oameni, nu cât timp aceste "fericiri" sunt ridicate din transpiraţia, lacrimile şi sângele celor chinuiţi ca să le fabrice, să le dea celor bogaţi.

Bogăţia este fericirea? Bogăţia este moartea umanităţii, sinuciderea omenirii. Dar bogăţia duhovnicească sau sufletească, nu poate fi numită sau definită cu cuvântul bogăţie, omul duhovnicesc sau sufletesc este definiţia umanităţii, a-ţi păsa de celălalt, niciodată a-l exploata pentru nimic, mai ales pentru un obiect neînsufleţit. Banii înseamnă sclavie. Banii aduc sclavia în toate formele, distrug resursele, interne şi externe omului, interne şi externe ale pământului, distrug demnitatea umană şi conştiinţa binelui omenirii.

Libertatea înseamnă egalitatea responsabilităţii, când nu poţi să faci rău altui om. Răul nu există ca esenţă. Ce este răul? Stările nemulţumirii ale libertăţii. Banii sunt fiul cel mare al răului, care produc în om abisul autodistrugerii sale.

Fericirea nu este în nimic material. Fericirea niciodată va fi satisfacere, satisfacţie, împlinire, reuşite, dobândiri, succese, victorii, realizări, progres, plăcere, bani, confort, comoditate, rapiditate, siguranţă,

Fericirea înseamnă pur şi simplu, binele celuilalt. Oricine ar fi el. Posibilitatea ca celălalt să existe. Şi să nu sufere. Să aibe tot ce am şi eu, să fie tot ce sunt şi eu, să ştie tot ce ştiu şi eu, să poată tot ce pot şi eu, să existe datorită mie şi eu să exist datorită lui. Pentru că împreună suntem oameni. Împreună contemplăm existenţa noastră.

Împreună ne bucurăm, ne conducem fiecare numai spre binele celuilalt, altfel nu suntem oameni, decât la suprafaţă, iar înăuntrul fiinţei, suntem animale sau monştri. Cel care se dăruieşte celuilalt cel mai mult, acela să conducă. Dar nu să se dăruiască în sensul de a porni şi motiva un grup de oameni să exercite acţiuni asupra altui grup de oameni. Ci să se dăruiască, prin a-l lăsa pe celălalt să aleagă. A-l învăţa responsabilitatea alegerii pentru binele celuilalt.

Avem nevoie să găsim soluţii ca să trăim împrăştiaţi pe tot pământul, nu adunaţi în marile oraşe, ca să nu fim dependenţi de soluţiile celor bolnavi care exploatează, care nu pot să existe decât prin folosirea altora şi ca să nu ne îmbolnăvim şi noi.

Avem nevoie să respectăm, să iubim şi să ocrotim mediul în care ne împrăştiem, pentru a le fi la cât mai mulţi bine, precum nouă, pentru a exista cât mai mulţi, să se bucure de existenţa noastră şi noi de existenţa lor. Vrem să ne permitem unii pe alţii, să ne vedem egali, să ne dăm întâietate în orice unii altora, umanitatea înseamnă binele celuilalt. Fericirea este umanitatea. A-l vedea pe celălalt. Că există, că poate, că ştie, că are, în organismele şi ecosistemele pământului.

Niciodată să nu conducă idealişti ai filosofiilor materialiste, niciodată dictaturi şi organizări ale unui progres continuu, fiindcă înseamnă organizarea unei nemulţumiri continue, niciodată impuneri, niciodată inegalitate între exploataţi şi exploatatori, ci fiecare pentru sinele lui însuşi este exploatat şi exploatator, ca celălalt să nu sufere, să nu fie înjosit, să nu îmbolnăvească de dorinţa de a profita în vreun fel de celălalt, avem nevoie ca celălalt să existe, nu avem nevoie de bani, de diamante, de aur, de maşini, de bănci, nu avem nevoie de ideologii şi infrastructuri ale gândirii producţiei şi consumului tot mai mari, avem nevoie de puţin, vrem ca celălalt să existe, avem nevoie să fim mulţumiţi. Pământul e atât de larg şi mare pentru noi toţi, pentru mulţi, de cel puţin 7 ori mai mulţi decât suntem acum, în 2016...

Cât timp există oameni care doresc să posede un obiect material, vor exista oameni care vor suferi, cu cât vor fi mai mulţi care vor dori tot mai puţine obiecte materiale, cu atât omenirea este tot mai aproape de o definiţie exactă a fericirii, adică a binelui tuturor, a binelui celuilalt, iar cât timp vor fi tot mai mulţi care vor dori obiecte materiale, cu atât suferinţa va primi noi forme, dimensiuni şi definiţii.

Fericirea nu trebuie să aibe forme, dimensiuni şi definiţii. Tot ce eşti tu, să fie şi celălalt. Când oamenii vor înţelege că definiţia binelui propriu, înseamnă binele celuilalt om, omenirea, umanitatea, va începe să se dezvolte. Progresul material, înseamnă sinuciderea omenirii, iar progresul omenirii înseamnă binele celuilalt, în gândirea, acţiunile, vieţuirea totalităţii oamenilor.