[Igor_Paslusnik]

Discursul episcopului Romei, la întâlnirea ecumenică anuală, pentru săptămâna de rugăciune, la Vatican, (am tradus din videoclip):

Episcopul Romei vorbeşte de "Ecumenismul sângelui" - https://www.youtube.com/watch?v=DRD9reVCOPY

1. Atât de multe controverse între creştini, pot fi depăşite, când dăm la o parte orice discuţie şi abordare polemică şi apologetică, şi căutăm în schimb să înţelegem mai bine ceea ce ne uneşte, şi anume, chemarea noastră de a împărtăşi în misterul iubirii Tatălui, revelat nouă de Fiul, prin Duhul Sfânt.

2. Unitatea creştinilor, nu va fi rodul subtilităţilor discuţiilor teoretice, în care fiecare parte încearcă să convingă pe cealaltă, de soliditatea propriilor opinii.

3. Când va veni Fiul Omului, ne va găsi încă discutând. Trebuie să realizăm, că pentru a sonda adâncimile misterului lui Dumnezeu, avem nevoie unul de altul, avem nevoie să ne confruntăm unii pe alţii, să ne provocăm unii pe alţii, sub călăuzirea Sfântului Spirit, care armonizează diversităţile, depăşeşte conflictele, reconciliază diferenţele.

4. În chemarea de a fi evanghelizaţi, toate bisericile şi comunităţile eclesiale, descoperă oportunităţi privilegiate pentru o cooperare apropiată. Pentru ca acestea să fie eficiente, trebuie să nu mai fim închişi în noi înşine, exclusivistă, să nu ne mai aplecăm în impunerea unei uniformităţi bazată pur şi simplu pe calcule umane. Angajamentele noastre comune pentru proclamarea Evangheliei, permite să depăşim prozelitismul, şi competiţia în toate formele ei.

5. Cu toţii suntem sub serviciul unei singure Evaghelii.

6. În acest moment de rugăciune pentru unitate, mi-ar place să amintesc martirii zilelor noastre. Ei au mărturisit pe Isus Cristos şi sunt persecutaţi şi ucişi pentru că sunt creştini, fără ca persecuţiile să deosebească denominaţiunile. Sunt creştini şi pentru acest motiv, sunt persecutaţi. Acesta este ecumenismul sângelui.

Răspunsul creştinesc al Bisericii :

1. Sfinţii Părinţi de la cele 9 Sfinte Sinoade Ecumenice (nu ecumeniste) oare au urmărit să dea la o parte orice discuţie polemică şi apologetică? Nu. Ci prin însuşi polemica cu ereticii şi apologia creştină, s-au format Sfintele Dogme, Sfintele Canoane şi învăţătura mântuitoare a Bisericii. Avem nevoie de cuvânt viu şi lucrător, de explicarea greşelilor dogmatice care nasc ereziile, cum au făcut şi Sfinţii Părinţi, altfel cei aflaţi în greşeală nu se pot vindeca şi nu se pot pune pe cărarea mântuitoare.

2. Biserica are misiunea să aducă înapoi în staulul mântuirii oiţele rătăcite, drahmele pierdute, fiii risipitori, de aceea dialogurile, nu sunt subtilităţi teoretice, ci cuvântul vieţii, vindecării credinţelor amăgitoare în care au căzut cei ce cred hristoşilor mincinoşi de care ne vorbeşte Scriptura. Când se va explica învăţătura mântuitoare, se va da anatemei pe cei care nu o cred şi nu o urmează, cum s-a procedat la Sfinte Sinoade Ecumenice. Învăţăturile mântuitoare deci, nu sunt opinii proprii, ci cărarea strâmtă, îngustă şi grea, pe care puţini o află, care duce la Împărăţia Cerurilor.

3. Când va veni Fiul Omului, spune Scriptura că oamenii vor bea, vor mânca, se vor însura, deci desigur că vor şi dicuta. Lupta Sfinţilor cu antihrist, va fi în toi, dar dialogul ca vindecare, înseamnă deschidere maximă la orice boală şi neputinţă prezintă celălalt, deci Biserica ascultă cu maxim interes orice afirmaţie din partea oricărui eres, spre a lămuri în Duhul Sfânt, întunericul de care s-a îmbolnăvit preaiubitul frate rătăcit.
Adâncimile tainelor lui Dumnezeu, nu vor niciodată înţelese, ci Domnul ne va descoperi, doar cât avem nevoie să ştim pentru mântuirea noastră, căci Domnul la orice întrebare, are un răspuns, pentru mântuirea celui ce întreabă. Iar acela va crede sau nu, în libertatea lui. Nimic nu este obligatoriu, nici mântuirea.
Dacă la punctul 1 s-a spus că nu se doreşte o discuţie polemică şi apologetică, acum la punctul 3 se spune că avem nevoie să ne confruntăm şi să ne provocăm unii pe alţii? E contrazicere. Dar punctul 3, este după libertatea Bisericii. Şi Hristos a fost confruntat. Deci şi Biserica să fie la fel, ca să poată lămuri cât mai bine, pe fratele bolnav.

4. Sfânta Scriptură nu numeşte nici unde boala ca fiind biserică, ci chiar şi un înger dacă dăruieşte altă Evanghelie decât cea care a fost dată, să fie anatema. Nu putem să avem părtăşie şi cu mamona şi cu Domnul, să bem şi din paharul dracilor şi din paharul Domnului. Evanghelizarea nu se face decât în Biserică. Înafara Bisericii, este altă evaghelie, deci este anatema, lepădarea acelui grup, de Biserică. Fiindcă făcând astfel, Biserica nu este închisă în sine, ci pune hotarele între mântuire şi pieire, arată întunericul prin luminarea, dă gustul cel bun şi dorit al mântuirii prin sărare. Biserica nu se nivelează cu învăţăturile mincinoase, nu poate să se uniformizeze cu calculele umane greşite ale eresurilor, fiindcă Biserica nu poate să moştenească iadul care-l doresc ereziile, căci ei îi este dat Raiul. Proclamarea Sfintei Evanghelii, nu înseamnă proclamarea isuşilor hristoşi mincinoşi, ci alarmarea turmei, ca să se ferească de otrava acelor demoni, precum odinioară Sfinţii Părinţi. Biserica nu face prozelitism, nu este fanatică, fiindcă nu va face niciodată rău altor oameni, fie ei eretici, păgâni, atei sau orice convingere, Biserica iubeşte pe toţi şi aşteaptă răbdătoare, nădăjduind în întoarcerea cât mai multor fii risipitori. Biserica este definiţia virtuţiilor şi bunătăţii prin excelenţă, în desăvârşirea umană, pe care o dă Hristos, Bisericii Sale.

5. Oiţele pierdute, precum Arie, Nestorie, Origen, Luther, Calvin, episcopii Romei, de după 1054 nu sunt sub serviciul acelei singure Sfinte Evanghelii, căci misiunea lor este propovăduirea unui creştinism mincinos, iar Biserica are datoria pentru oiţele sale să le ocrotească şi să cheme la vindecare pe oamenii care doresc însănătoşirea şi mântuirea lor.

6. Sfinţii Mucenici ai zilelor noastre, în ţările prigonite precum Siria, sunt asemenea precum cei din primele secole creştine. Iar cei de alte denominaţiuni, rătăciţi în diverse erezii, care sunt ucişi de alţi oameni, aceia vor primi mântuirea şi plata de mucenic, chiar în erezie dacă a fost, fiindcă cel care l-a omorât, i-a luat şansa celui ucis de a mai descoperi Sfânta Biserică, Ortodoxia numită azi, i-a luat posibilitatea înţelegerii şi primirii vindecării de bolile ereziilor sale. Deci ecumenismul, fiind sincretism religios, amestec al credinţelor mincinoase, este erezie, deci ecumenismul sângelui, nu există, este o inovaţie. Angajamentele Bisericii este de a propovădui în pace, în libertate, dragoste, smerenie şi asceză, Sfânta Evanghelie, între toţi oamenii, chemând la mântuirea care nu vine decât prin comuniunea Bisericii Sfinţilor lui Hristos, iar înafara Bisericii, va fi doar iad, care îl împrăştie oricui din cei care nu iubesc şi urmează Biserica, fiindcă Biserica este lumina lumii şi sarea pământului, iar oricine crede şi urmează învăţăturii ei, nu va greşi şi se va mântui.

Ca o concluzie:
Un eretic, niciodată nu va vorbi despre erezie, fiindcă însuşi demonii care conduc învăţătura lui, îl feresc de vindecare. Un eretic, întotdeauna va căuta să-şi împrăştie ereziile, asemenea mândriei lui satana, care a dorit şi a reuşit să tragă după el, în cădere, o trime din îngerii din cer.

Doamne miluieşte.