[Mosh-Neagu]

Cea mai clara atitudine de ostilitate a omului fata de om este sa-i spuna... dumneavoastra, cand pana ieri ii spunea tu! (Nu ma refer la colegul sau ruda care ti-a ajuns director peste noapte, ca nu se pune!) Imi pare rau. Sincer nu merit din partea nimanui acest apelativ, dar nu pot impune un anume mod de interpelare. Eu o sa ma adresez mai departe la fel, fara "modificari" in suflet sau in program.

În prealabil postat de ioan67

Sunteti de doua ori in afara realitatii, domnule.
In primul rand pentru ca sustineti o prejudecata banala, demult lichidata de cunoscatori: ambitia nu este solutia pentru lasatul de fumat si de baut.

Iarasi ne contram in patimi, fara relevanta. Suntem de aceeasi parte (ca si cu incidentul discursului lui Iohannis) dar ne avantam unii catre altii, doar fiindca ne consideram mai... "cunoscatori"! Unde am spus eu ca ambitia este solutia pentru a scapa de patimi? "Singura ambitie legitima si ingaduita de Dumnezeu este ambitia de a fi mai buni!" (am citat din amintiri si stiu ca a spus-o un catolic - Ghica si nu-mai-stiu-cum). Si totusi, prin ambitie poti face avere, poti termina o facultate sa ajungi psiholog, te poti lasa de fumat... Dar lipseste Dumnezeu din ecuatie!
Tu te raportezi la niste cunoscatori care au concepte ceva mai lumesti."Cunoscatori" in ce? Eu cred ca omitem cel mai elementar lucru in discutia asta: uitam ca suntem printre credinciosi care (cel putin o mica parte dintre ei) au avut sansa macar o singura data in viata sa spuna cu lacrimi in ochi: "Gustati si vedeti ca bun este Domnul!" Despre asta e vorba. Iar "cunoscatorii" despre care vorbesti, sunt cei extrem de pragmatici, care, chiar daca cred in Dumnezeu "in felul lor", ratacesc in alta directie pana obosesc, si aleg abia catre final calea "cea buna" ca o ultima incercare, fara prea multa convingere, nu penrtru ca n-ar vrea, ci fiindca toate esecurile de pana atunci le-au zguduit increderea ca s-ar mai putea face ceva.

În prealabil postat de ioan67

In al doilea rand pentru ca ii neglijati, ca si cand nici nu ar exista, pe cei care s-au spovedit de zeci si sute de ori, pana la exasperarea preotului/preotilor, dar de lasat de fumat si/sau de baut tot nu s-au lasat.

E dureros ce spui, dar irelevant. In principiu, bine este sa nu fim in locul celor care traiesc o astfel de drama. Dar iar vorbim limbi diferite. Noi ne putem toci genunchii in rugaciune, pana la sange; daca avem inima impietrita, daca gandim rau asupra oricui, daca NU IERTAM din toata inima pe cel ce ne-a gresit, ne-a furat, ne-a dat in cap, daca nu ne caim si nu ne smerim, de ce ne asteptam la mila lui Dumnezeu cu noi. Bietul preot spovedeste si dezleaga, dar tu, cel in cauza, te lasi dezlegat in fata lui Dumnezeu, sau astepti sa intinda El mana si sa-ti traga doua perechi de palme cand urasti, clevetesti, nedreptatesti, hulesti, profanezi si NU-TI RECUNOSTI neputinta, crezandu-te vrednic, nicidecum "vierme" in fata Lui? In umilinta, in lacrimi de deznadejde, in dragoste curata sta iertarea si ridicarea patimilor noastre, nu in inima impietrita ca... nu ne mai vede Dumnezeu desi facem... mai mult decat au facut altii care au scapat...
Imi pare rau, dar punctul tau de vedere este al celui trecut prin astfel de suferinte, cand in loc sa te smeresti iti venea sa dai cu Dumnezeu de pamant, chiar daca dupa aceea te caiai. Harul lui Dumnezeu este in fiecare dintre noi. La noi e cheia, sau poate chiar ambitia de a deveni mai buni! Atat timp cat nu constientizam prezenta harului in jurul nostru, sau absenta lui, care sa ne zguduie din temelii, umblam bezmetici. Evident, in "bunavointa" ta vei zice ca ma laud si aberez, dar harul trebuie cautat si perceput chiar si atunci cand avem grele incercari. Sau poate mai ales atunci. Putem spune ca atunci cand Sf Siluan se ruga in timp ce era inconjurat si sicanat de diavoli care i se asezau pana si in fata sfintei icoane, nu era in har? Putem spune ca Sf. Serafim de Sarov, cand a fost inconjurat si schilodit de talhari, nu era in har? Sunt incercari. Care vin din noi sau dinafara, dar tot incercari sunt, si ingaduite de Dumnezeu, pentru a ne smeri mai mult, nu pentru a ne impietri inimile si a ne compara cu lipsa celorlalti de smerenie fata de smerenia noastra.
Dumnezeu poate orice. Absolut orice. Despre asta e vorba in tot ce dezbatem noi pe-aici. Doar indaradnicia noastra duce la ideea de "totusi, Omul!" Da, omul poate sa schimbe si are libertatea s-o faca, chiar daca decizia este nesabuita si impotriva tuturor invataturilor Lui. Dar sa nu ne miram ca, inlesnind sminteala asupra altora si otravind din falsa blandete, suflete nevinovate ( "hai la haluen, copii!") sau ratacite deja, care in loc de un cuvant cu adevarat ziditor, primesc OK-ul spre sminteala, ca semn al nepretuitei iubiri de aproape, sa nu ne miram deci ca NU SCAPAM DE PATIMI SI INCERCARI, oricat ne-am spovedi si oricat ne-am ruga!

În prealabil postat de ioan67

Probabil nu sunteti la curent cu biochimia creierului si a altor organe vitale (ficat, pancreas, inima, sistemul circulator etc.) si cu pericolul sevrajului la unii alcoolici si la unii fumatori.

Evit sa comentez malitiozitatea si aroganta din mesaj. Fiecare cu durerea lui interioara. Nu ne vindecam toti odata, ci... pe rand. Fara sa-mi dau seama, ajung sa ranesc profund suflete, in incercarile mele de a "nu fi de acord".
Cu ceea ce sunt eu la curent este PROPRIA MEA EXPERIENTA! Este mila lui Dumnezeu. Am fost mort (sufleteste) si m-a inviat. Am fost aproape mort in boala, si m-a readus la viata. Desi fericit in ochii altora, "m-am plans Lui" ca sunt totusi singur, iar El mi-a pus-o in fata pe singura fiinta care ma putea scoate din mizeria sufleteasca in care ma afundam. Am fost fara casa, iar El nici n-a stat pe ganduri. Am evitat sa am copii, iar El a zambit de naivitatea mea si mi-a aratat ca e... mai mare, dandu-mi doi feciori care mi-au luminat viata. Am ratacit prosteste in idealuri false, iar El m-a pus in fata unui sfant care mi-a luat intreaga povara a trecutului de pe umeri, despre care eu chiar crezusem pana atunci ca scapasem, pentru ca... ma spovedisem regulat!... Si cate si cate nu a facut in mila lui pentru mine, atat de vierme si de tembel... N-am inteles niciodata "de ce", fiindca dintotdeuna am stiut ca in fata Lui chiar nu sunt bun de nimic, pentru ca nu fac nimic comparativ cu altii care cu adevarat si-au inmultit talantul.
Aparent, sunt total pe langa subiect, pentru "tehnocrati". Si totusi, sa nu ne intrebam cum face Dumnezeu, ca El are metodele lui speciale... fara sevraj, fara temeri si groaza, ci in totala liniste si pace. Iar asta o spune un "vindecat". Restul sunt doar... "ipoteze" menite sa ne zdruncine increderea in El, menite sa ne ingrozeasca prin detalii, ca si cum Dumnezeu de detaliile "cunoscatorilor" se serveste pentru a ne vindeca!...

PS- In "Pelerinul rus" avem un exemplu concret de vindecare de patima alcoolului, fara doctor, doar prin citirea Sfintei Evanghelii. Iar omul s-a pomenit dintr-o data ca tentatia patimasa nu mai exista. Desigur, omul se poate "cinsti" cu o cinzeaca, pentru succes, dar asta nu din patima, ci din prostie!!!