[cristiboss56]

În perioada 7-18 noiembrie 2016, reprezentanţii statelor lumii se află la Marrakech, Maroc, pentru a discuta aspecte legate de schimbările climatice. Este vorba de cea de-a 22-a Conferinţă a părţilor (Conference of the Parties – COP) la Convenția Cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice.

Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, cunoscut şi sub denumirea de Patriarhul Verde pentru multiplele sale iniţiative pentru protejarea mediului înconjurător, a adresat un mesaj membrilor COP22. În mesaj, Sanctitatea Sa atrage atenţia asupra perioadei îndelungate de douăzeci şi doi de ani care a trecut de la intrarea în vigoare a Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice, în 1994. Această perioadă este inadmisibil de lungă pentru a oferi soluţii la problemele de mediu, spune Patriarhul Verde în mesajul său.

Mesajul Sanctităţii Sale Patriarhul Ecumenic Bartolomeu la cea de-a 22-a Conferinţă ONU privind schimbările climatice de la Marrakech

Cea de-a 22-a ediţie a Conferinţei Părţilor Naţiunilor Unite privind schimbările climatice reprezintă, dintr-o perspectivă, o ocazie pentru a celebra faptul că naţiunile lumii au răspuns apelului de urgenţă făcut la Paris de a aborda în colaborare şi de a conveni în mod hotărât asupra agendei imperioase care ne stă înainte.

COP22 este însă, în multe privinţe, şi o amintire dureroasă că 197 de părţi au ratificat astăzi o convenţie intrată în vigoare după Summit-ul Pământului de la Rio, din anul 1992. De atunci, o serie de protocoale şi acorduri au dus la numeroase negocieri şi decizii pe parcursul a douăzeci şi două de ediţii internaţionale ale convenţiilor Naţiunilor Unite. Aşadar, în unele privinţe, am parcurs o cale lungă. Totuşi, am făcut puţine progrese. Cu siguranţă, nu ne-am făcut naţiunile responsabile pentru rezoluţiile atinse sau pentru încălcările provocate.

Pentru douăzeci şi doi de ani, autorităţile de la conducerea lumii şi politicienii au convenit, în mod fundamental, asupra problemelor de schimbări climatice la nivel global şi au ţinut consultări interminabile şi discuţii de nivel înalt pe o tematică ce necesită măsuri practice şi acţiuni concrete.

Cu toate acestea, douăzeci şi doi de ani reprezintă o perioadă inacceptabil de lungă pentru a oferi un răspuns crizei mediului, mai ales când suntem conştienţi de legăturile intime şi inseparabile pe care le are aceasta cu sărăcia globală, migraţia şi tulburările.

Mai mult, douăzeci şi doi de ani reprezintă o perioadă interminabilă în mod nejustificabil pentru a aborda extinderea combustibililor fosili, în condiţiile în care oamenii de ştiinţă ne informează că avem mai puţin de două decenii nu doar pentru a reduce consumul lor, ci, de fapt, pentru a-i înlocui cu surse regenerabile de energie.

Douăzeci şi doi de ani sunt, într-adevăr, o întârziere ruşinoasă pentru ca guvernele să urmeze în mod apatic aceeaşi politică, pentru corporaţii să camufleze aceleaşi politici în mod nesincer şi pentru persoane să continue aceleaşi practici în mod arogant.

După douăzeci şi doi de ani, a sosit, în cele din urmă, timpul – de mult aşteptat – pentru ca noi toţi să distingem chipurile umane afectate de păcatele noastre ecologice. Nu este vorba doar despre cine este vinovat sau cine ar trebui să compenseze. Nu este o simplă întrebare dacă sau de ce ar trebui să ne schimbăm. Şi, cu siguranţă, nu este o problemă despre modul în care unii pot continua să profite sau despre cum putem să ne schimbăm cel mai puţin.

Oamenii – noi toţi, dar în special cei „mai mici” şi cei mai vulnerabili sau marginalizaţi dintre noi – sunt cei afectaţi în mod inechitabil şi asupra cărora se manifestă un impact ireversibil. Cum ar putea, deci, o naţiune să justifice suferinţa propriului popor? Cum ar putea o industrie să apere exploatarea consumatorului? Dacă nu observăm în atitudinile şi acţiunile noastre, precum şi în deliberările şi deciziile noastre, chipurile propriilor noştri copii –din generaţiile prezente şi viitoare – atunci vom continua prelungirea şi amânarea dezvoltării oricărei soluţii; şi vom persista în obstrucţionarea sau restricţionarea oricărei implementări.

Care este preţul pe care suntem dispuşi să îl plătim pentru profit? Sau câte vieţi suntem dispuşi să sacrificăm pentru câştigul material sau financiar? Şi cu ce cost am renunţa la creaţia lui Dumnezeu sau am împiedica supravieţuirea acesteia? Este rugăciunea noastră smerită, dar plină de îndrăzneală, ca toate părţile prezente la COP22 să recunoască şi să răspundă mizelor înalte pe care le implică schimbările climatice. O modalitate ar fi implementarea acordului COP21 de la Paris, fără nicio altă întârziere.

†Bartolomeu

Arhiepiscopul Constantinopolului – Noua Romă şi

Patriarh Ecumenic