Citat:
În prealabil postat de ioan67
Florin, punctez in fuga cateva elemente care tin de educatia scolara. Sunt lucruri reale, practicate de cand lumea:
1) Educatia e un proces asistat, dirijat catre anumite obiective. Asistarea copilului se face de catre oameni pregatiti corespunzator. Oricat am fi de iubitori si de priceputi, noi parintii nu prea ne pricepem la tainele pedagogiei. Sunt legi specifice ale invatatrii, ale dezvoltarii; sunt principii ale didacticii; sunt multe chichite care ne scapa. E treaba de profesionist, in final.
|
Depinde de la caz la caz. Mie mi s-a spus că mă pricep să explic. Chiar dacă voi înscrie copiii în școala publică, tot voi face lecțiile cu ei seara, deci ȘA suplimentară. Atunci voi vedea cît talent didactic voi avea.
Apropo, cred că una din condițiile principale pentru ȘA este ca părinții să scrie frumos, estetic. Altfel... nu-l poți învăța să scrie!
Consider că la materiile principale, pînă-n-tra patra sau chiar a opta, noi putem să-i școlim cu succes. Ajutați de manuale, bineînțeles.
Citat:
|
2) Parintele-educator poate ridica o problema serioasa copilului: cine ce este? Confuzie privind identitatea: e tata sau e profesor? Sunt elevul sau fiul lui? Am colegi sau am frati/surori? Psihologic asta duce la anumite patternuri de confuzie care fac dificila dezvoltarea identitatii, cu impact mai tarziu, in momente cruciale ale vietii. E de luat in seama acest aspect, consecintele pot fi nebanuite...
|
De ce nu poate fi tată și învățător în același timp? Chiar sînt curios care ar putea fi consecințele nedorite de mai tîrziu.
Citat:
|
3) Invatarea si creativitatea se sprijina pe memorie. Desi nu memoria trebuie sa fie principalul scop al educatiei, totusi fara un antrenament special si sistematic al ei nu vom obtine oameni capabili de performante rezonabile. E pur si simplu necesar sa sprijinim dezvoltarea memoriei la copii, permanent prin procedee si activitati specifice. Desigur, corelat cu alte actiuni care tintesc nu doar memoria.
|
Sigur că da, foarte de acord. Însă nu la nivelul informației prezentate de-a lungul anilor. Un nivel extrem, dus pînă la absurd. Pot veni cu exemple de la cîteva obiecte.
Citat:
|
4) Dezvoltarea se face prin activitati. Nicidecum altfel. Or, scoala tocmai asta ofera: un camp de activitati, desfasurate cu egali (colegi), dirijat de un profesor, intr-o ierarhie sociala. E o simulare generala pentru viata. Nu sunt convins ca activitatile pe care le desfasuram noi acasa cu copiii, doar ele, modeleaza suficient pe copil pentru anii care vor veni.
|
Activități care se reduc în principal la a toci ceva pentru a doua zi, pentru lucrare și pentru teză. NIMIC pratic, poate pe la școlile de elită (sper). Eu în tot liceul nu am făcut un singur experiment la fizică, biologie, chimie și la ce se mai fac. Noroc de profilul tehnic, PTTR, acolo ce mai corodam plăcuțe electronice placate cu cupru, folosind acid azotic, apoi spălînd smoala cu diluant.
Citat:
|
5) Competitivitatea e o trasatura inevitabila in societate si mai ales in lumea de azi. Face mult rau insa nu o putem ocoli. Scoala dezvolta mai bine pe copil pentru a face fata competitiilor de tot felul, comparativ cu familia. In familie ar fi de dorit sa nu fim in competitie unii cu altii... Exceptind unele momente sau activitati, rar.
|
Da, însă nu la de 6 ani. Am citit un articol al unui psiholog exact pe tema asta, omul susținînd că pînă pe la 12 ani sau pe-acolo competiția este dăunătoare, nu constructivă. Abia după o vîrstă putem vorbi despre avantajele ei. Sună plauzibil pentru mine. Însă nu mi-am notat linkul.