[CristianR]

Bun. Să scădem puțin tensiunea, mutând obiectivul pe alt personaj. Necunoscut.

Cândva am lucrat la un patron, având o relație destul de bună cu el.

Aveam și un șef, despre care am aflat în timp că nu era cinstit. Nu m-am prins ușor. Am constatat, însă, că salariile depindeau de el, iar el îi favoriza pe câțiva, sugerându-mi în diverse moduri că aș putea intra și eu în club. Nici nu mă prindeam, nici nu eram adeptul privilegiilor.

Am aflat apoi că, inventând un schimb de noapte, fura materiale împreună cu cei câțiva oameni ai lui.

Cu patronul era mieros pe față și îl înjura când nu era de față.

Azi așa, mâine așa, folosindu-se de anumite tertipuri, reușește să provoace demiterea mea, pentru că îi devenisem, se pare, incomod.


Nu înțelegeam clar ce se întâmplă; doar parțial. Nu aveam toate datele și nu voiam să fac rău spunându-i patronului lucruri de care nu eram sigur. În plus, mă aflam în dilemă pentru că adevărul - care le-ar fi făcut bine celor cinstiți din firmă - ar fi putut însemna concedierea lui.

Așa că am ales să plec fără a spune ceva incriminator la adresa lui. Nu mi-a părut rău că am plecat, fiind o slujbă care nu prea îmi plăcea. Dar mi-a părut rău că am lăsat în urmă loc unor nedreptăți făcute colegilor, pe care începusem să le înțeleg și pe care poate ar fi trebuit să le dezvălui. Gândind bine la ele ulterior am făcut conexiunile care lipseau și am constatat că nu mă înșelasem.

Am rămas cu un gust amar și cu îndoiala că nu m-am purtat cu adevărat creștinește.