"M. — Continuarea constiintei dupa moarte tine, in majoritatea religiilor, de dogma revelata. In cazul budismului, ne situam in planul experientei contemplative traite de fiinte cu certitudine exceptional, dar suficient de numeroase pentru a tine cont de marturia lor, incepand cu cea a lui Buddha. Trebuie, in primul rand, sa intelegem bine ca ceea ce numim reincarnare in budism nu are nimic de-a face cu transmigratia unei „entitati" oarecare, cu metempsihoza. Cata vreme conceptul budist de renastere este gandit mai degraba in acceptia de entitate decat de functie, de continuitate, el nu poate fi inteles. Se spune ca „nu exista nici un fir care sa uneasca perlele din colierul renasterilor". Nu exista deci o identitate a unei „persoane" de-a lungul renasterilor succesive, ci conditionarea unui flux de constiinta.
J.-F. — Metempsihoza nu exista in budism? Am crezut ca migratia sufletelor este o dogma fundamental a budismului. Nu e vorba despre atingerea a ceea ce numim nirvana, a acelei stari In care nu mai esti obligat sa te reincarnezi intr-o fiinta?
M. — Inainte de a clarifica aceasta notiune de „reincarnare fara un suflet care sa se reincarneze", voi raspunde in ordine intrebarilor tale. Constatai mai intai ca budismul este perceput in Occident ca o metafizica absolut acceptabila din perspectiva intelectuala. Principalul motiv este, cred, faptul ca budismul se adreseaza preocuparilor fundamentale ale oricarei fiinte si ca invataturile sale esentiale nu sunt contaminate de exotism, nici influentate de factori culturali de genul celor care te-au surprins. Budismul analizeaza si demonteaza mecanismele fericirii si suferintei.
De unde vine suferinta? Care-i sunt cauzele? Cum pot fi remediate?
Putin cate putin, prin analiza si contemplatie deopotriva, budismul parcurge drumul pana la cauzele profunde ale suferintei. Este o cautare care-i preocupa pe toti oamenii, fie ei budisti sau nu."
Matthieu Ricard
__________________
|