[CristianR]

Vedem mizeria şi ne spunem că nu trebuie s-o lăsăm aşa. Nu ne place, dar cineva trebuie s-o facă pe gunoierul. Şi când umbli cu gunoiul nu prea reuşeşti să nu te murdăreşti şi tu. Trebuie multă atenţie în gestionarea lui; trebuie să nu-l răscoleşti prea tare, ca duhoarea lui să nu se răspândească prea mult; şi nu cumva să înceapă să-ţi placă să-l tot răscoleşti.

Din păcate, în cele arătate pe acest topic nu avem de-a face cu oameni imaculaţi versus păcătoşi sadea. Odată ce ai acceptat compromisul încă de prima dată, nu mai eşti nevinovat, mai ales dacă n-ai încercat să faci ceva pentru a-l denunţa. Iar apoi, după ani şi ani în care l-ai îndurat şi te-ai compromis tu însuţi, îl denunţi când paharul s-a umplut. De înţeles şi asta, însă numai dacă îţi recunoşti partea ta de vină, ţi-o asumi şi te pocăieşti pentru ea.

Poţi acuza mocirla şi să ceri asanarea ei numai după ce tu însuţi ai ieşit din ea. Altfel, câtă vreme eşti tot acolo, vei oferi un amar spectacol al unei bătăi cu noroi, faţă de care cei din afară vor asista fie cu tristeţe, fie amuzându-se, ori se vor băga ei înşişi în mocirlă, acolo unde taberele se vor contopi, indistinct.

Să nu ajungem în situaţia de a găsi un ţap ispăşitor pentru ca noi să părem curaţi; în primul rând în ochii noştri. Aşa cum a fost cu Ceauşescu, asupra căruia s-au proiectat toate abuzurile, dar şi mizeriile, laşităţile, compromisurile noastre.

Sper ca cei tineri şi cu inima curată să nu se sperie de ceea ce află citind ce s-a scris aici, ci să se pregătească pentru o luptă dreaptă, păstrându-şi curate sufletele. Şi să ştie că, punând rugăciune înainte şi gând curat, Dumnezeu le poate scoate în cale oameni care cu adevărat Îl slujesc pe El. Iar dacă, totuşi, vor avea piedici de genul celor descrise, să refuze compromisul şi să aibă curaj. Nu să dea înapoi, nu să se dezguste şi să fugă peste hotare, ci să lupte cu suflet curat, iertând şi având milă de toţi, dar fără să treacă nepăsători pe lângă... gunoi. Există oameni care trebuie să-l gestioneze, şi lor trebuie să li se atragă atenţia.

Le-ar putea fi de folos şi celor care văd în preoţie o „meserie” bănoasă şi confortabilă. S-ar putea trezi, înţelegând că dacă apucă pe calea asta, se fac frate cu dracul; vor intra în astfel de mizerii în care îşi vor pierde sufletele, inimile li se vor împietri şi nu se ştie dacă se vor mai putea pocăi vreodată.

Şi nu doar sufletele lor, ci mai ales ale celor încredinţate lor spre păstorire, şi care se dezgustă atunci când văd ipocrizie, depărtându-se de Biserică. Pentru că ipocrit devii dacă vrei să amesteci iubirea bogăţiei (sau alte ''iubiri'') cu slujirea lui Dumnezeu. Aceste suflete le cere Dumnezeu din mâna fiecărui preot, iar dacă le-a pierdut, soarta lui va fi amară la Judecată. Şi dacă le-a câştigat va fi, bineînţeles, mai fericit decât mulţi.