De folos cele postate , Culai :)
De pe blogul dedicat Parinelui , îndrăznesc sa pictez câte ceva :
“Omul slab la minte și încrezut pentru toate cele ce i se par nu după planul lui se supără, se mânie, se tulbură, cârtește și nu primește chiar de ar fi de folos.
Omul încrezut și mândru se prinde de o craca uscată și nu știe că sfatul mai multora este sfatul lui Dumnezeu”.
***
“ Mândria este atunci cand te încrezi în tine, în mintea și puterile tale; când socotești că ești mai priceput decât altul, mai bun decât altul, mai frumos decât altul, mai sporit în fapte bune și mai plăcut lui Dumnezeu decât altul. Atunci ești stăpânit de păcatul cel urât al mândriei, de care să ne ferească pe toți Dumnezeu, Cel ce S-a smerit pentru mântuirea noastră.
Să ne smerim, fratilor, că cel mândru nu se poate mântui.
Să plângem păcatele noastre aici ca să ne bucuram dincolo în veci, că după plecarea noastră din trup, toți ne vor uita.
Să nu ne punem nădejdea în oameni, ci numai în Domnul. Ca omul se schimbă. Azi îți dă și mâine îți cere, azi te laudă și mâine te ocărește. Ci să ne punem nădejdea în mila lui Dumnezeu și nu vom greși niciodată . Să vă ajute Dumnezeu cu harul Lui să vă folosiți de restul vieții, sporind în fapte bune și mai întâi în smerenie și dragoste, ca să vă mântuiți sufletele voastre și să folosiți și pe alții, îndemnându-i spre Hristos.”
***
“ Cea mai mare faptă bună este a îngriji de cei bolnavi! Numai porunca ascultării de cel mai mare și slujirea bolnavilor în vremea rugăciunii ne scutește de a merge la biserică. Dar și atunci suntem datori să ne rugăm cu rugăciunea minții.
Mare lucru este a ne alătura cu cel ce pătimește, să luăm parte la durerea lui! “
***
“Să ne aducem aminte de cuvântul Mântuitorului Care zice: «Pentru tot cuvântul deșert vom da seamă în ziua judecății» , iar un sfânt părinte zice că «de câte ori am vorbit m-am căit» .
Mare este darul tăcerii! Prin tăcere scăpăm de osândă, de clevetire, de vorbă deșartă și învățăm a ne ruga. Părinții noștri vorbeau «șapte vorbe pe zi » cum se spune, dar cu inima și cu buzele se rugau neîncetat. Dacă vom pune înaintea noastră păcatele noastre, ceasul morții și ziua judecății, încet-încet dobândim darul tăcerii și al rugăciunii.
Să ne rugăm lui Dumnezeu cu cuvintele psalmistului David: « Pune, Doamne, pază gurii mele și ușă de îngrădire împrejurul buzelor mele » . (Psalm 140,3)
Să vezi și să nu vezi … să auzi și să nu auzi … Multe să asculți, dar puține să vorbești! “
***
“Să socotim pe aproapele nostru mai bun decât noi, să-i cerem sfat în loc să-i dăm noi, iar lipsurile lui să i le completăm cu dragostea noastră. Faceți aceasta și vă mântuiți!”
***
“ Conștiința este îngerul lui Dumnezeu care pazește pe om . Când ea te mustră înseamnă că Dumnezeu te ceartă și trebuie să te bucuri că nu te lasă uitării. Trebuie să avem pururea înaintea noastră păcatele noastre ca să ne pălmuiască conștiința prin mustrare, să dobândim lacrimi la rugăciune și să nu mai greșim . Și lui Pavel i-a dat Dumnezeu un înger rău ca să-l lovească peste obraz pentru a nu se înălța cu mintea.
Conștiința pomenește păcatele noastre și, pomenindu-le, ne smerește . Hristos a venit pentru mântuirea păcătoșilor. Deci să avem nădejde și curaj, să nu mai greșim, să facem milostenie, să ne rugăm după putere și așa ne mântuim cu darul lui Dumnezeu”.
***
“O femeie bolnavă s-a mărturisit la bătrânul și a cerut canon. Iar el i-a răspuns:
Canonul bolnavului este patul. Patul suferinței! Să rabzi boala cu mulțumire și te mântuiești. Cât mai poți, zi Tatăl nostru, rugăciunea Doamne Iisuse, Sfinte Dumnezeule, Crezul, Doamne ajută și, dacă nu cârtești în boală și te spovedești regulat, dobândești viața veșnică înaintea multora”.
***
“Mare este smerenia pentru calugări și pentru creștini! Smerenia este cugetul inimii noastre care ne încredințează că suntem mai păcătoși decât toți oamenii și nevrednici de mila lui Dumnezeu. Cand ne defaimăm pe noi înșine nu avem smerenie, ci atunci cand altul ne ocarăște și ne defaimă, încă în public, iar noi răbdam și zicem: «Dumnezeu i-a poruncit fratelui să mă ocărască, pentru păcatele mele », aceasta este smerenia adevarată . De mare ajutor pe calea mântuirii ne sunt smerita cugetare și smerenia, care spala păcatele și biruiesc diavolul”.
sursa: Blogul dedicat parintelui Paisie Olaru
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|