În data de 16 noiembrie 2016, când Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, biserica parohială Sfântul Matei din Slobozia, zona Bazar, și-a sărbătorit hramul. Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a binecuvântat pictura și începerea lucrărilor de restaurare a catapetesmei. În continuare, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, notează site-ul oficial al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.
Din sobor au făcut parte: părinți consilieri Daniel Florin Enașcu, Florin Ionescu, Nicușor Silviu Dascălu și Marius Gabriel Purcărea, părinte protopop Ionuț Butu și un sobor de preoți și diaconi.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit preot pe diaconul Ionuț Sorin Păun, pe seama parohiei Tonea din Protopopiatul Călărași, și diacon pe tânărul teolog Cătălin Mihai Vintilă, ce va pastori ca preot comunitatea parohială din localitatea Vărăști, din cadrul Protopopiatului Călărași.
De asemenea, ierarhul a acordat prin hirotesie rangul bisericesc de iconom părintelui Constantin Petre , paroh bisericii, pentru implicarea în
În cuvântul rostit, Preasfințitul Sa a evidențiat exemplul de credință jertfelnică a Sfântului Apostol și Evanghelist Matei.
După Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa a oficiat slujba de pomenire a ctitorilor, slujitorilor și binefăcătorilor locașului de cult.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|