[ioan67]

În prealabil postat de AlinB

Cand stapinirea o sa decida ca trebuie sa invete copiii tai despre "polivalentele" amorului trupesc, ai sa te supui, Ioane?

Când Hristos îndeamnă/porunceşte "Dă-i Cezarului...", face o distincţie între socotelile lumii acesteia şi treburile duhovniceşti. Învăţătorul nu se ocupă, cum ar fi vrut zeloţii, cu schimbarea regulilor vieţii sociale, cu influenţarea puterii lumeşti. El vine să aducă o singură eliberare: cea de sub tirania morţii veşnice. De aceea Îi spunem Mântuitor.
Dar astăzi credem că întâmplările din istorie sunt mai importante decât petrecerea interioară si comuniunea oamenilor din Biserică. Şi greşim grav, periclitîndu-ne mântuirea. Nici un fapt exterior, fie el cât de cutremurător, nu poate avea nici a mia parte din importanţa unei aşezări sau deraieri lăuntrice şi a raportului cu semenul bazat pe iubirea jertfelnică. De aceea, creştinul are de câştigat doar dacă ştie să facă abstracţie de tentaţia rascolnicului, a revoluţionarului.
Pentru mine, a fi supus Cezarului înseamnă a respecta legile puterii legitime din locul unde mă aflu. Dacă trăiesc la Roma, respect legea locului. Nu mă războiesc cu legile vremii pe motiv că sunt creştin. În numele Crucii au făcut destui nebuni lucruri demne de iad şi caut să nu mă număr printre aceştia. Prefer să fac treburi drăceşti în numele prostiei mele, dacă tot le fac... Deşi aş prefera să nu le fac deloc.

Stăpânirea poate decide orice. Se poate preda orice în şcoli, chiar dacă e de tot râsul.
Asta nu mă împiedică să le spun copiilor varianta mea, să lupt pentru a-i ajuta acolo unde e nevoie, să îi ţin la învăţătura Bisericii şi a oamenilor din istoria lumii pe care eu îi preţuiesc laolaltă cu mulţi.
Ce treabă am eu cu stăpânirea, când ştiu că fiul meu e deja conştient cum stau lucrurile cu sexualitatea? Am avut eu grijă să cunoască tot ce era de cunoscut în fiecare etapă de dezvoltare a copilului, fără să îl îmbrobodesc cu poveşti pentru tonţi. I le-am expus şi pe astea, tocmai ca să devină conştient de ridicolul prostiei mincinoase şi plină de ifose.
Printre altele, am încredere în capacitatea copilului de a sesiza în mod firesc anomaliile din jurul lui şi din propriul comportament. Nu mă tem prea tare că alţii îi vor răsturna filosofia şi credinţele. Iar dacă se va întâmpla, ştiu din experienţă că Bunul Dumnezeu îi va da mereu prilejul să se întoarcă Acasă şi să fie viu.