[ioan67]

Florin, aş vrea să îţi spun acum ce am spus mereu, de vreo 20 de ani încoace, despre budism - aşa cum este el receptat şi prezentat la noi, românii europeni.
Trăsătura esenţiala a budismului, aşa cum a fost el preluat de europeni şi de români, este că se prezintă ca o învăţătură psihologică.
El nu apare la noi ca o doctrină spirituală, deşi se pretinde aşa ci, din pricini pe care încă nu le dibuiesc bine, se prezintă ca o psihologie.
Consecinţa este că teologii nu îşi bat capul prea mult cu budismul acesta de import. Îl lichidează repede, în baza unor criterii tari pe care Biserica nu este dispusă să le negocieze. Cu adevărat, în Biserică budismul nu capătă nici o atenţie. E ceva atât de străin de fiinţa Bisericii încât pică singur, fără vreun efort special. Creştinii nici nu ar trebui să acorde vreo atenţie budismului. Pur şi simplu.
Pentru că acesta vine spre noi în haina psihologiei. Şi încă a uneia foarte stranii...
Astfel, în mod firesc şi implacabil, voi budiştii aveţi de-a face mai ales cu noi, psihologii.
Dar aici aveţi un ghinion teribil. Exceptînd pe psihologii care nu cunosc psihologie (şi sunt, vai, o mulţime de diplomaţi care n-au nici o treabă cu psihologia), în faţa celorlalţi picaţi în ridicol.
Pentru că psihologia aceasta naivă şi sucită care este budismul-aşa-cum-se prezintă-la noi, este repede asimilată şi pusă la locul ei (care e coşul de gunoi) de psihologia europeană.
Istoria psihologiei europene este gigantică. Abia de o pot cuprinde, cât de cât rezonabil, minţile cele mai alese. Noi cunoaştem destul de bine, azi, majoritatea mecanismelor, proceselor, funcţiilor, patologiilor, etc. care ţin de psihicul omenesc.
Fie că vor sau nu vor, toţi cei care ignoră cunoştinţele de azi ale psihologilor europeni ajung în ridicol. Darul lui Dumnezeu care este psihologia de azi (din ce raţiuni a făcut Domnul acest cadou este deja o problemă teologică delicată şi mult controversată deocamdată) nu se poticneşte de naivităţile şi ifosele budismului. Vă demontăm orice afirmaţie cu puterea evidenţei, ori de câte ori avem timp şi chef să o facem.
Partea proastă e că lumea, publicul larg, nu este conştientă că voi vreţi să oferiţi o psihologie alternativă şi să o înălţaţi la rang de teologie sau disciplină spirituală.
Voi nu realizaţi că predicaţi o psihologie jalnică, închisă între malurile tâmplei şi fără nici o priză la Dumnezeire. Şi pentru că oamenii nu cunosc, în majoritatea lor, psihologie - iată că reuşiţi să îi seduceţi pe unii sau pe alţii. Dar veţi avea de furcă mereu cu noi, paznicii credincioşi ai Bisericii, noi psihologii. Nu veţi putea pătrunde în Biserică pentru că la marginile acesteia veţi da mereu de noi, noi cei care am fost alungaţi din curtea Bisericii şi ne ducem veacul pe la garduri. Poate că tocmai din acest motiv noi psihologii suntem la periferie, ca Iov pe gunoi. Ca să daţi de noi şi sa vă poticniţi şi să vă ruşinaţi înainte de a mai îndrăzni să faceţi vreun pas cât de mic către Tinda Bisericii.