Biserica își amintește astăzi de Sf Cecilia, fecioară și martiră. A trăit în trup la Roma, în vremea persecuțiilor. Părinții ei stabiliseră un aranjament matrimonial, potrivit căruia ea urma să îl ia în căsătorie pe un păgân bogat, pe nume Valerian. Dar Cecilia, auzind chemarea Domnului, hotărâse să își consacre fecioria lui Cristos. Purta haine aspre sub cele frumos împodobite și postea rugându-L pe Dumnezeu să o ajute să își păstreze promisiunea. Lui Valerian i-a spus că un înger veghează asupra virginității ei. Complet neîncrezător în povestea cu îngerul, Valerian îi spune că ar dori și el să vadă un asemenea înger. Cecilia îl îndrumă să meargă la papa Urban, pontiful Romei între anii 223-230. Nu este relatat cu certitudine dacă Valerian a văzut ori nu a văzut îngerul păzitor al soției lui, ceea ce știm este că s-a convertit și a fost botezat de papa. O relatare pioasă ne spune că nu numai că Valerian ar fi văzut îngerul, dar a și primit atât el, cât și soția sa Cecilia coroane nefăcute de mâini omenești. Ei ar fi fost văzuți încoronați astfel de Tibertius, fratele lui Valerian și cumnatul Ceciliei, care s-a convertit pe loc.
Toți trei s-au îngrijit de trupurile martirilor creștini care au fost executați în cadrul teribilei persecuții din vremea împăratului Dioclețian. Cei doi bărbați au ajuns ei înșiși în fața prefectului Romei și, mărturisindu-și credința, au fost condamnați la moarte și decapitați. Cecilia a supraviețuit un timp, în care zelul ei a făcut numeroase convertiri. Dar a venit și ziua ei, când a fost condamnată la moarte, de astă dată prin tortura sufocării în aburii unei băi. A fost încuiată într-o baie și focul ațâțat. A stat o zi și o noapte, dar era încă în viață când soldații au deschis ușa. Văzând acest lucru, persecutorii au decis să fie decapitată. Călăul a lovit de trei ori, nereușind decât să o rănească la gât, după care a fugit. Cu această rană la gât, Cecilia a mai trăit trei zile, în care Îl lăuda pe Dumnezeu, aducând la El multe suflete. Convertiții înmuiau bureți în sângele ei, care erau păstrați ca relicve. În cinstea acestei sfinte a fost ridicată o biserică în secolul al V-lea, care este astăzi una dintre cele mai vechi biserici din Roma, loc de pelerinaj.
Sfânta Cecilia este patroana muzicii în general și, cu precădere, a muzicii bisericești. Ea este adesea înfățișată cu o cunună pe cap și purtând un instrument muzical în mâini. Mulți orbi o consideră patroană a lor, probabil din cauza numelui (Cecilia = cea care nu vede).
Când citesc cu cât de mult curaj acești creștini din primele secole de misiune a Bisericii își mărturiseau credința, știind bine la ce fel de pericole se expun, nu mă pot abține să nu mă gândesc cât de diferiți suntem astăzi. Astăzi, când nimeni nu ne condamnă la moarte și nici măcar nu ne biciuiește dacă mergem la biserică să spunem Simbolul Credinței. Astăzi când, în comparație cu acei creștini care se rugau în tot felul de catacombe reci, umede și subpământene, noi avem biserici mari, luminoase, frumos împodobite, unde este cald și corul cântă plăcut urechilor. Oare nu este o adevărată rușine ca, în ciuda unor asemenea condiții la care zecile de mii de martiri nici nu visau, să Îl lăsăm pe Cristos singur în sfintele lăcașuri ?
Sancta Cecilia, ora pro nobis !
|