[sophia]

Da, asa este. (ma refer la mesajul prim al userului Omul care rade)
Eu observ asta si la medicii care trateaza boli trupesti.
Mereu m-am intrebat de ce sunt atat de duri, de ce nu inteleg durerea (fizica si psihica) a pacientului, teama lui.
Si m-am intrebat ce sunt ei invatati la facultate.
Probabil ca li se preda un mecanism de autoprotectie ca sa spun asa.
Sunt invatati sa fie duri, sa considere numai corpul pacientului cumva.
In general nu stiu sa discute cu pacientul, mai ales sa le spuna diagnostice mai grele.
Nu stiu ce se intampla cu medici care lucreaza in domenii grele, de viata si moarte. Au un psiholog, un coaching. Una este sa lucrezi la maternitate si aduci copii pe lume, in oftalmologie etc si alta la urgente, terapie intensiva, oncologie etc.
Ce este in medicul ala care in fiecare zi stie ca ii va muri un pacient, ca nu-l poate salva?

Exista insa pericolul sa devii prea inuman si sa faci mai mult rau pacientului, decat bine. Trebuie un echilibru.

Am auzit ca exista multi psihiatri care se imbolnavesc in timp din cauza mediului (pacienti) in care lucreaza.
Imi inchipui ca un terapeut care sta si asculta problemele oamenilor, nu poate totusi ramane intact, il influenteaza si pe el.

Si totusi cred ca si medicii si terapeutii de suflete trebuie sa si inteleaga pacientul, sa-l asculte, sa-i inteleaga problema, teama. Si sa nu uitam si pe apropiatii lui.
Ca medicul are zilnic multi pacienti si cazuri grele, este ceva obisnuit. Dar pacientul si insotitorii lui este ingrozit/sunt ingroziti de diagnostic, de tratament, de urmari.

Eu sincer nu prea inteleg cand spune Ioan ca el nu a cunoscut pacientii, atunci cand a lucrat cu ei, nu vroia sa stie despre ei, ci doar anumite parti. Ca terapeut nu este posibil asa ceva.
Pentru ca trebuie sa intelegi pacientul pe ansamblu. Totul poate influenta suferinta omului: temperamentul lui, o trauma din copilarie, o greseala de gandire, sensibilitatea lui etc.