Citat:
În prealabil postat de Omul care rade
Cu riscul de a fi off-topic, o sa intervin cu un comentariu asupra lucrurilor spuse de tine si de Ioan67. Este dificil sa lucrezi cu oameni care sufera. Exista oameni ce sufera din cauza unei boli, boala ce-i macina, ce le slabeste speranta ca poate exista ceva bun in viata aceasta, iar suferinta ii acapareaza, ii inghite, ii schimba. Vorbind strict dpdv medical, asemenea oameni pot fi abordati in doua modalitati:
1) te dezumanizezi ca individ si ii privesti strict obiectiv, devenind astfel capabil sa poti trata un om bolnav, dar fara sa iti pese cu adevarat ce se va intampla cu el, daca suferinta lui il va conduce intr-un final intr-o campie verde sau il va duce si mai adanc in durere. Foarte multi medici aleg aceasta cale, este mai usoara.
2) alegi sa suferi alaturi de el, sa ramai uman, sa iti pese. Daca alegi aceasta cale, este important sa intelegi suferinta si sa stii sa o folosesti spre folosul tau, altfel te va distruge (va aparea senzatia inutilitatii, depresia, alcoolul, si restul se subintelege). Este un drum f dificil si nu multi reusesc sa mearga pe aceasta cale, deoarece fiecare bolnav distrus de boala inseamna o suferinta ce-l va macina pe medic, il va face sa se descumpaneasca, dar, in acelasi timp, va fi elementul ce-i va da, intr-un mod paradoxal, curajul si vointa de a ajuta si mai multi bolnavi. Iar cel pe care va reusi sa-l ajute, caruia ii va alina suferinta, il va face sa se simta mult mai viu decat multi dintre noi si ii va unge sufletul cu cea mai pura liniste.
Asadar, in speranta ca nu am deviat prea mult de la subiect, daca un om stie sa lucreze corect cu situatiile ce ii aduc suferinta, acestea ii pot fi benefice si il pot ajuta sa devina mai bun si mai dornic sa ajute oamenii suferinzi. Doar ca este un drum dificil, iar oamenii, in general, aleg fara sa-si dea seama calea usaoara.
|
Da, în practică psihoterapeuților și a medicilor se poate întâmpla și ce spui tu, într-adevăr. Relațiile umane sunt solicitante, cu atât mai mult cu cât un psi are de lucru cu "personalități dificile", cum se mai spune.
Tocmai din acest motiv, unii oameni evită să lucreze în terapie sau aleg clienți mai "accesibili". Cei îndrăzneți/curajoși și foarte iubitori se implică însă în relații foarte dificile și pot suferi multe... Unii sunt luați ostatici, alții sunt omorâți sau, în cazul meu, pot fi otrăviți ori drogați etc.
Dacă lucrezi, de pildă, cu un heroinoman, trebuie să știi că ești în pericol de moarte deoarece rețeaua în care trăiește el îți dorește moartea. Ajutînd un heroinoman să scape de droguri și de dileri înseamnă să falimentezi mulți agarici care trăiesc din vânzarea de heroină. Nu bănuiești până unde se întinde caracatița stpefiantelor la noi în țară....
În general, psihoterapeuții lucrează sub supervizare și participă ei înșiși la ședințele de consiliere în calitate de client, unde își împărtășesc necazurile și poticnirile profesionale. Nu poți lucra singur, prea multă vreme. Un an e deja prea mult... Eu am lucrat aproape 20 de ani singur. Am greșit, știam asta dar nu bănuiam amploarea consecințelor. Totuși nu am avut de ales, din motive pe care le țin sub tăcere mereu. Și, mai ales, am intuit mereu cu claritate că de voi pierde într-un plan voi câștiga în altul, mult mai prețios. Și așa a fost, mulțumesc lui Dumnezeu!
În România sunt puțini psi veritabili, adică din aceia cu cabinet, cum am văzut în filme. Majoritatea se specializează pe ramuri secundare sau lucrează în învățământ sau pleacă în alte țări sau se apucă de alte joburi mai ușoare și mai bănoase... Din totalul absolvenților unei facultăți nu lucrează propriuzis mai mult de 10 la sută. Iar din aceștia abia de se încumetă un sfert să ia în serios meseria asta și să o practice până la capăt - mă refer doar la psihoterapie.