Citat:
În prealabil postat de sophia
Eu sincer nu prea inteleg cand spune Ioan ca el nu a cunoscut pacientii...
|
...:) Dragă Sophia, a cunoaște un om înseamnă altceva pentru mine decât pentru alții. Aș vrea să îți vorbesc mult, foarte mult pe tema asta dar nu e posibil acum...:)
UIte, îți spun deocamdată atât: spre deosebire de cunoașterea fizicalistă (clasică), unde obiectul cunoașterii e văzut ca distinct/exterior față de cunoscător, în relația terapeutică avem de-a face cu o cunoaștere participativă. E același tip de intercunoaștere dintre om și Dumnezeu, o lucrare plină de taină...
În psihologie nu "epuizăm" cognitiv obiectul cunoașterii, ci îi sporim zările, nesfârșitul, libertatea dumnezeiască...:) O, astea sunt experiențe extraordinare, pe care doar practicîndu-le poți să te dumirești un pic. Iertare, nu știu cum să îți spun acum.
P.S. Când iubești un om, cu tot sufletul, spune-mi: ce poți să spui că "cunoști" din el? Nu ai văzut că e o mirare continuă și o sărbatoare? Ei, cam așa e și în relația psihoterapeutică.
Iar ceea ce poți stabili relativ ușor (sunt niște indici concreți, niște date ușor de diagnosticat și evaluat) face parte doar din preambulul relației, din reperele cele mai simple, de început. Aventura abia începe... Omul e o taină. Iubirea are multe, nesfârșite trepte și provocări. E mereu o renaștere, o înviere și multă, foarte multă durere și chiar confuzie... Dacă nu ar fi Dumnezeu să ne poarte de grijă, noi am sfârși cu toții în tentativa de a iubi, umplînd iadul.