Lingusirea ( 2 )
Lingusirea este o forma de minciuna. Cel care linguseste nu crede in cuvintele pe care le rosteste, ci numai in puterea lor de a misca mandria si bunavointa celui pe care il lauda. Pentru orice om cu mintea luminata, care cauta si suporta adevarul, orice forma de lingusire se manifesta ca o ipocrizie evidenta. In mod firesc, unul ca acesta tinde spre indepartarea celor care umbla cu lingusirea si spre apropierea celor care raman sinceri.
Cand nu suntem atenti la oamenii pe care ii avem in jurul nostru sau ne place sa fim laudati tot timpul si cat mai elaborat, ajungem cu usurinta sa implinim dorintele celor cu gand viclean, care nu urmaresc decat interesul propriu. Astfel, prin lingusire, oameni dintre cei mai slabi ii pot determina usor pe cei mai puternici sa li se supuna si sa le implineasca dorintele.
Scriitorul rus F.M.Dostoievski, in romanul "Crima si pedeapsa", spune: "Nu exista pe lume ceva mai greu decat sinceritatea si ceva mai usor decat lingusirea. Daca in sinceritate se strecoara numai a suta parte dintr-o nota falsa, se produce o disonanta si apoi e bucluc. Daca in lingusire absolut toate notele sunt false, ea totusi face placere si este ascultata fara suparare. O placere grosolana, totusi placere."
Sa ne amintim acea fabula a lui Jean de La Fontaine, in care vulpea intalneste un corb cu o bucata de cas in cioc. Poftind a manca bucata de cas, vulpea incepe a-l lauda pe corb, zicand: "De-ati avea si glasul mladios, pe cat v-arata penele de frumos, ma prind c-ati fi vreo Pasare Maiastra!" Corbul, auzind-o, pe ganduri nu mai sade. Deschide ciocul. Prada cade. Apoi, mancand casul, vulpea se apuca sa-l invete pe corb, zicand: "Bade, ligusitorii - nu stiai, se pare - traiesc pe seama cui le da crezare."
Lingusirea nu are nimic in comun cu mangaierea si cu aprecierea unor merite. Cat timp mangaierea izvoraste din blandete, lingusirea izvoraste din egoism. A lauda pe cineva pentru o anumita reusita este un lucru firesc si bun, caci, pe langa intarirea smereniei proprii, are loc si incurajarea celor din jur spre fapte bune asemanatoare. In lingusire exista o intentie rea, cel care linguseste folosind cuvinte in care nu crede cu adevarat, spre a dobandi un lucru ascuns. Cand sunt sincere, complimentele se aduc in public, fara nici o ezitare, in timp ce lingusirea se face mai ales in particular, spre a evita discernamantul celorlalti. Astfel, cat timp lauda si complimentul se bazeaza pe lucruri adevarate, pe recunoasterea unor merite reale, lingusirea se bazeaza pe minciuna si viclenie.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|