Citat:
În prealabil postat de simpllu
Necazul (boala) te-a adus în Biserică?
|
Dimpotrivă, bucuria!
Anume, bucuria Botezului...:) Am fost botezat în pruncie tocmai de preotul satului în casa căruia locuiesc azi...:)
Apoi am rămas în Biserică prin maica mea, mai întâi, prin bunica maternă, prin obiceiurile satului. Mama, îndeosebi, mă ținea în felul ei blând tot mai în inima Bisericii. Ea ne-a învățat rugăciunea, ea ținea sărbătorile, datinile toate. Vorbea destul de puțin despre Dumnezeu, ea prefera să vorbească despre oameni, despre frumusețe, despre milostenie și iubire, despre buna purtare. Modul ei de a fi mi-a rămas până azi icoana cea mai bună a Domnului, icoană vie. Mama a fost un om jertfelnic cum nu am mai întâlnit.
Am rămas apoi în Biserică prin cărți, prin multe lecturi, prin muzică și în genere prin tot ce era frumos și sufletul meu năzuia să cuprindă, să se împărtășească. Prin multă muncă, am rămas, și prin ferirea de a face rele sau scârboșenii. Prin regretul faptelor ele, pe care se întâmpla să le fac uneori, din necunoștință sau copilărie... Prin muncă promptă cu sine, după vreo neregulă care mă făcea să mă simt strin de mine însumi. Toate acestea o bucurau pe maica mea și, prin bucuria ei, bucuram astfel pe Bunul Dumnezeu.
Am rămas în Biserică prin compasiunea mea pentru cei suferinzi și prin bucuria pentru cei virtuoși. Căci am cunoscut oameni excepționali, pe care i-am admirat și îndrăgit nespus, îndurerat mereu de soarta lor vitregă.
Am rămas în Biserică iubind copiii. Și ei iubindu-mă pe mine. Mereu am iubit copiii, nu mă simt niciodată mai bine decât în preajma țâncilor. Adeseori tac, mă așez pe o bancă și îi privesc... Atunci sunt fericit..:) Și un pic vinovat, că nu am făcut ce aveam de făcut pentru ei. Mă refer la toți copiii, nu doar la ai noștri.
Am rămas în Biserică de la bun început și nu am de gând să plec vreodată. Dimpotrivă, nu știu cum să fac, de-o vreme, să fiu încă mai aproape de Acasă al nostru.
P.S. Marele neajuns e că am avut un duhovnic târziu, foarte târziu. M-am spovedit prima dată la 40 de ani...