Ceva ani în urmă am citit pe Sfântul Teofan Zăvorâtul. Despre rugăciune, îndeosebi, tot texte excepționale pe care le recomand tuturor cu toată încrederea.
Într-o scrisoare, Sfântul se adresează unui psiholog, proaspăt întors la credință.
Ce pot face, ca psiholog, ca să fie lucru creștinesc? Cum pot să ajut și eu, acum că sunt fiu al Bisericii - îl întreba psihologul convertit pe Sfântul Teofan.
Acesta i-a dat un răspuns care mă urmărește de ani buni: să arăți, cu meșteșugul tău, cum s-a schimbat psihologia ta de când ai venit la credință...:) Cum erai înainte și cum ești acum, l-a îndemnat sfântul.
O astfel de lucrare are legătură cu întrebarea pe care a pus-o Habab al nostru mai la începutul topicului.
Și este o chestiune foarte delicată, mai ales că în ultimii ani se străduiesc mulți să arate cum e cu psihologia și cu duhovnicescul; dar tot lucruri îndoielnice am citit, reducționisme... Pentru că dincolo de reducționismul psihologist, care pe toate le vede psihologie chioară, eu cred deocamdată că există și un reducționism teologist...
Aici răspunsul nu poate veni decât dintr-o dedicare extrem de serioasă, dintr-o asumare deplină a vieții de credință și cu ajutorul de neprețuit al unui bun duhovnic. Ar mai fi și cărțile vechi ale sfinților...
Deocamdată avem însă prilejul să mai vedem ce e cu psihologia asta.
M-aș bucura să revenim la subiecte mai simple, mai legate de elemente, nu doar la dileme teribile, amețitor de înalte, copleșitoare prin grandiosul lor aparent...
Psihologia umană e ceea ce simțim, cugetăm, facem în fiece clipă. Nu trebuie să ne încordăm prea tare pentru a lua oarece contact cu lumea omenescului din noi și dintre noi. Fapte simple, întrebări care par minimale - toate acestea se pot dovedi foarte profunde și folositoare.
|