[ioan67]

În prealabil postat de oitza ratacita

Sa te transferi la un liceu teologic, de exemplu. Exista clase si cu alte specializari, nu doar teologie pastorala.
Sau sa vorbesti cu consilierul scolar, vei afla ca ceea ce ti se intampla se numeste bullying si va sti ce masuri sa adopte pt ca acest act comportamental sa fie combatut la nivel de clasa.
Bullyingul poate avea urmari extrem de grave pt. tot restul vietii.

Iniţial mi s-a părut nepotrivită varianta cu transferul însă, tot gândindu-mă, mi-am dat seama că sugestia dvs. ar putea să fie, da, o soluţie.
Am respins ideea transferului pentru că am lucrat cu adolescenţi aflaţi în situaţia asta şi cei care s-au transferat au avut, de obicei, probleme încă mai mari ulterior. Până la abandon şcolar, iar unul a rămas cu o severă fobie socială. Cu acesta din urmă am lucrat câţiva ani fără să dăm de cap problemei, iar părinţii regretă şi azi că l-au transferat atunci când era necăjit de colegi... Ar fi fost mai bună o mediere şi o consiliere atunci, când aveau loc întâmplările acelea neplăcute, iar nu după consumarea faptului.
Deci, ar putea fi o soluţie în cazul extrem însă, cred eu, doar dacă au fost nerodnice celelalte încercări.
Aţi sugerat, de pildă, să ia legătura cu psihologul şcolii. Desigur! Că doară pentru astfel de treburi e acolo un consilier...:)
Eu îl întrebasem şi dacă nu a vorbit cu părinţii, cu dirigintele şi, desigur, cu duhovnicul.
Tind totuşi, în limitele datelor pe care ni le-a oferit tânărul nostru coleg, să cred că mai degrabă ar fi potrivit ca tânărul frate să mediteze mai serios la întrebarea: cum să mă port creştineşte cu colegii mei? Poate că e loc de unele îmbunătăţiri ale conduitei proprii, mai întâi. Creştinismul nostru nu trebuie să fie demonstrativ, în nici un caz.

P.S. Îmi amintesc, în baza lecturilor din "Vieţile sfinţilor", că mulţi creştini vrednici de pomenire au fost luaţi ostatici. De turci, spre exemplu. Şi că acolo, între musulmani, ei se purtau creştineşte. Iar asta nu însemna că se certau cu turcii în probleme de dogmatică!...:) Ci, lucru uimitor în nobleţea lui, ei se supuneau în toate, fără crâcnire, făceau muncile cele mai grele, îi ajutau pe toţi la nevoie, se păstrau binevoitori şi chiar senini, văzîndu-şi în taină de rugăciune şi de celelalte bineplăcute Domnului.
Tot ostatici sunt şi creştinii încercaţi de o boală grea. Ei rabdă adeseori crucea bolii fără să crâcnească şi fără să supere pe nimeni. Ba chiar, bolnavi fiind, nu ştiu cum să ajute pe alţii... Ei nu caută, aşadar, pretexte şi contexte optime/ideale pentru a fi buni creştini. Ci, tocmai în ciuda unor condiţii vitrege îşi afirmă modul creştinesc plin de virtute.
Apăi, după aceste modele, cred că ar putea şi fratele nostru să se orienteze pentru început. Cu sfat şi cu rugăciune, cu ajutor potrivit de la cei dornici şi capabili să îl sprijine, cred că e posibil să progreseze mult şi să se învrednicească de mult har. Doar să se smerească niţel şi să ia treaba asta în serios, ca pe un prilej minunat pentru a învăţa încă mai bine cum e "meseria" asta de creştin...:)