[CristianR]

Uite ce mi se pare mie că se petrece adesea pe forum și de unde ies „războaiele fratricide”: Vine unul și zice: Știi cum ești? Nu știi. Stai să-ți arăt eu, că o să-ți fie de folos. Și se apucă de-i face un portret cu tușe cât mai groase, cât îl ține pe el talentul, căutând, eventual, aplauzele spectatorilor. Portretizatul se simte dator să-și arate și el talentul și, cu aceeași bună intenție de a-și îndrepta fratele, îi face și el un portret, după cum se pricepe.

S-a umplut forumul de portrete; mai bine zis de caricaturi. Nu spun că n-ar avea și caricatura un rol terapeutic – în primul rând să diminueze egoul portretizatului.

Dar nu cred că pentru asta ne aflăm aici. Și mai cred că nu poți privi obiectiv pe cineva, iar portretul pe care i-l faci spune mai mult despre ochiul tău decât despre cum e celălalt „în realitate”. Pentru că în profunzimea lui, celălalt este inepuizabil, și dacă pătrunzi tot mai mult – ceea ce nu poți face decât iubindu-l – vei ajunge și să te minunezi mai mult de el.

E adevărat că la unii frumusețea asta din adânc e acoperită de un strat mai gros decât la alții, însă condiția ca să o putem vedea (dacă chiar vrem asta) e scoaterea bârnei din ochiul nostru.