[ioan67]

În prealabil postat de CristianR

Uite ce mi se pare mie că se petrece adesea pe forum şi de unde ies "războaiele fratricide": Vine unul şi zice: ştii cum eşti? Nu ştii. Stai să-ţi arăt eu, că o să-ţi fie de folos. Şi se apucă de-i face un portret cu tuşe cât mai groase, cât îl ţine pe el talentul, căutând, eventual, aplauzele spectatorilor. Portretizatul se simte dator să-şi arate şi el talentul şi, cu aceeaşi bună intenţie de a-şi îndrepta fratele, îi face şi el un portret, după cum se pricepe.

S-a umplut forumul de portrete; mai bine zis de caricaturi. Nu spun că n-ar avea şi caricatura un rol terapeutic şi în primul rând să diminueze egoul portretizatului.

Dar nu cred că pentru asta ne aflăm aici. Şi mai cred că nu poţi privi obiectiv pe cineva, iar portretul pe care i-l faci spune mai mult despre ochiul tău decât despre cum e celălalt "în realitate". Pentru că în profunzimea lui, celălalt este inepuizabil, şi dacă pătrunzi tot mai mult - ceea ce nu poţi face decât iubindu-l - vei ajunge şi să te minunezi mai mult de el.

E adevărat că la unii frumuseţea asta din adânc e acoperită de un strat mai gros decât la alţii, însă condiţia ca să o putem vedea (dacă chiar vrem asta) e scoaterea bârnei din ochiul nostru.

........:)))
P.S. Nu e râs de ironie, Alioşa, ci de încântare...:) Mai ales că mi te închipui scriind serios, grav, cu oarece abia perceptibil zâmbet pe chip....:)
P.P.S. Tocmai ne-ai spus cum suntem, ca într-o definiţie vicioasă....:))) (Asta da, ar ascunde o mică ironie... Dar mică, încântarea faţă de elocinţa discursului tău rămânînd principală.)