[ioan67]

În prealabil postat de CristianR

Nu ştiu dacă trebuie să te iei la trântă cu furia, însă, pentru că din conflict îşi trage puterea. Mai degrabă cred că trebuie s-o laşi să moară de foame.

Tind să zic la fel.
Pentru că furia îşi are obârşiile şi rostul ei şi nu ar trebui sugrumată. Ci doar domolită, căutînd în dialogul cu ea ce anume semnalizează. Furia e ca un semn, poate chiar un semn de carte, pentru a împiedica pe omul grăbit să treacă împrăştiat la alte capitole fără să fi pritocit bine noima celor deja parcurse...
Apoi, furia sugrumată se exprimă altfel. De pildă ca un trăznet pe cer senin, în corp. Multe boli psihosomatice provin de aici, din furia înnăbuşită.
Apoi furia naşte dependenţe. Printre alcoolici şi toxicodependenţi sunt mulţi furioşi latenţi, neexorcizaţi de dracul care alimenetează furia. Iar acest drac nu e altceva decât o neînţelegere importantă, o nepotrivire ascunsă undeva în adâncul iubirii noastre care se vede neputincioasă şi pe nedrept zăvorâtă după gratii felurite în noi...

Da, este un conflict. Între iubirea dinlăuntrul nostru şi gratiile puse de mintea noastră neinstruită în cele sufleteşti, neluminoasă, nerodnică.
Acolo trebe coborât, în inimă, cu ajutor potrivit. Şi pus oleacă de ordine.
Acest demers e urgent însă e foarte periculos şi dificil. Dacă nu avem călăuza potrivită.
Aşa cred, să mă ierţi de opinie...